Lichid antigel si de spalare parbrize, cu probleme in Salaj

Magazin Salajean 13 decembrie 2010 0

Lichid antigel si de spalare parbrize, cu probleme in SalajOpt amenzi si cinci avertismente au fost aplicate de catre comisarii de la Protectia Consumatorilor, operatorilor economici din judetul Salaj, pentru nerespectarea prevederilor legale la comercializarea lichidului antigel si a lichidului de spalare parbrize. Controlul a fost dispus de conducerea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, in cursul lunii noiembrie.

Potrivit directorului Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Salaj, Claudiu Silaghi, 12 operatori economici, dintre care doi importatori-distribuitori, au fost controlati la nivelul judetului nostru. In urma verificarilor, au fost constatate abateri la toti operatorii, fiind aplicate cinci avertismente si opt amenzi in valoare totala de 21.000 de lei. Abaterile au constat in nerespectarea cerintelor privind traducerile in limba romana, precum si ambalarea – ambalaje deteriorate, ambalaje fara insemnul tactil de pericol, sistem de inchidere care permite scurgerea continutului, a declarat Silaghi.

Tot in cursul lunii noiembrie, comisarii CJPC Salaj au efectuat un alt control tematic la sase operatori economici din judet, privind conformitatea si modul de prezentare a bauturilor nonalcoolice – cafea, ceai, cacao si derivate ale acestora, comercializate prin dozatoare automate. La nivelul judetului au fost verificate 32 de automate de cafea, la 28 dintre acestea fiind constatate abateri.

Comisarii de control au depistat nereguli constand in lipsa informatiilor privind cantitatea neta/volumul net aferent unei portii – doze, precum si comercializarea prin 12 dozatoare a unor bauturi ce contineau ingrediente cu posibile efecte alergene, fara avertizarea consumatorilor, a precizat directorul CJPC Salaj. Potrivit acestuia, pentru neregulile mentionate au fost aplicate trei avertismente si o amenda in valoare de 1.000 de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »