Lets Do It, Romania! a facut curatenie in Salaj

Magazin Salajean 26 septembrie 2011 0

Lets Do It, Romania! a facut curatenie in Salaj

Proiectul national de salubrizare si ecologizare a mediului, Lets Do It, Romania!, a strans laolalta, in acest weekend, sute de salajeni.

Vineri, in organizarea Agentiei pentru Protectia Mediului Salaj, in parteneriat cu Directia de Sanatate Publica Salaj, Casa Judeteana de Pensii Salaj si OMV Petrom, peste 60 de voluntari din Zalau au participat la o ampla actiune de ecologizare pe Meses. Asa cum a apreciat Aurica Grec, de la iesirea din Parcul Bradet si pana la izvorul de pe Meses, de-o parte si de alta soselei, s-au strans 100 de saci cu deseuri (hartii, PET-uri, sticle, bucati de fier, ambalaje).

Totodata, peste 40 de jandarmi salajeni s-a alaturat vineri acestui demers. Intre orele 12.00-16.00, acestia, „inarmati cu saci si manusi primite de la organizatori, au strans peste 100 de saci de gunoaie din zona padurii Panic.

« Crezand in succesul ideii de voluntariat, prin participarea la aceasta campanie, jandarmii au dorit sa-si aduca contributia la protejarea naturii si la refacerea ecosistemului, demonstrand ca sunt alaturi de comunitate nu numai pe timpul executarii misiunilor, ci si prin implicarea sociala de care dau dovada in cadrul campaniilor de voluntariat desfasurate la nivel national », a afirmat reprezentantul Compartimentului informare si relatii publice al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Salaj.

Potrivit informatiilor furnizate de Rodica Ciurte, seful Unitatii de Monitorizare Servicii de Utilitati din cadrul Primariei Zalau, sambata, peste 900 de voluntari din municipiu au participat la ecologizarea Mesesului (de-o parte si de alta a drumului E81, in poienite, parcari, la intrarile pe trasele turistice din padure si pana in Ciumarna), precum si a drumului forestier si a padurii Aghires. Acestora li s-au impartit 1.500 de saci pentru strangerea gunoaielor (PET-uri, hartii, ambalaje, sticle). Reprezentantul administratiei municipale a adaugat ca s-au mai colectat deseuri diverse (anvelope, placi de azbociment, izolatii de cabluri), care au fost stranse in gramezi, la marginea drumului. La actiunea de sambata, au participat 100 de elevi de la Colegiul National « Silvania »si de la Liceul Pedagogic din Zalau. Transportul voluntarilor a fost asigurat cu trei autobuze Transurbis

Si nu in cele din urma, in cadrul aceleiasi campanii, voluntari din cadrul Administratiei Bazinale de Apa Somes-Tisa au facut curat pe malurile cursurilor de apa din judet si a acumularilor din bazin, prin Sistemul de Gospodarire a Apelor Salaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »