Legea antifumat îi bagă în sevraj pe proprietarii de localuri

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj atrage atenţia persoanelor fizice şi juridice că începând cu cea de a doua jumătate a lunii în curs, 16 martie, va intra în vigoare noua „Lege antifumat”. Prin aceasta interzice fumatul în: toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Potrivit comisarului şef adjunct al instituţiei precizate, Dorel Fechete, începând de miercuri 16 martie, se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învaţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private, în mijloacele de transport, dar mai ales în orice loc de joacă pentru copii. Potrivit lui Fechete, prin locurile de joacă se înţelege orice spaţiu închis sau în aer liber, destinat utilizării de către copii. De asemenea, în spaţiile aminitite se interzice, inclusiv, utilizarea ţigaretei electronice. Tot începând din 16 martie, produsele din tutun nu vor mai putea fi comercializate în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private. „Persoanele responsabile din instituţiile şi unităţile care administrează spaţiile menţionate vor elabora şi vor pune în aplicare regulamente interne pentru aplicarea acestei legi, inclusiv prin prevederea încălcării ca abatere disciplinară gravă şi marcarea spaţiilor menţionate cu indicatoare prin care să se indice – Fumatul interzis – şi folosirea simbolului internaţional, respectiv ţigareta barată de o linie transversală”, a precizat comisarul şef adjunct al CJPC Sălaj. Persoanele juridice care nu respectă prevederile legii vor fi sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei, respectiv 15.000 de lei la a treia abatere – la care se va adăuga închiderea unităţii. Referitor la persoanele fizice, acestea vor risca amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei dacă fumează în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun sau în locurile de joacă pentru copii. De asemenea, sancţiunea va fi valabilă pentru consumul de tutun în unităţile sanitare, cele de învăţământ şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului. Controalele în acest sens vor fi realizate de reprezentanţii CJPC Sălaj, dar şi de Poliţia Locală.

One Thought to “Legea antifumat îi bagă în sevraj pe proprietarii de localuri”

  1. anonim

    o sa se aplice legea cand o sa vedem amenzi pt. vanzarea de alcool si tigari minorilor.

Leave a Comment