Lefuri majorate pentru edilii sălăjeni

Primarii şi viceprimarii sălăjeni vor încasa lefuri mai mari începând din 1 iulie, Camera Deputaţilor aprobând în acest sens un amendament la Ordonanţa 103/2013.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că majorarea salariilor aleşilor locali este un act de dreptate pentru edili, care, indiferent de culoarea politică, au dreptul la remuneraţii decente, pentru că „indiferent de localitate, fiecare ales are o responsabilitate mare, legimitate mare dată de votul cetăţenilor”. Dragnea a ţinut să precizeze că salariile primarilor „nu se măresc enorm de mult şi nu se măresc la toţi. Salariile cresc simţitor la primarii şi viceprimarii de comune, o creştere mică la viceprimarii municipiilor de categoria a doua”.
Conform articolelor adoptate de deputaţi, începând cu data de 1 iulie 2014, pentru funcţiile de demnitate publică alese de la nivelul administraţiei publice locale, indemnizaţiile se stabilesc potrivit Legii cadru 284/2010, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi cu valoarea de referinţă de 600 lei.
Pentru cei ale căror indemnizaţii stabilite pentru luna iunie 2014 sunt mai mari decât cele stabilite în Legea-cadru 284/2010, se menţine în plată cuantumul indemnizaţiilor avute.
Pentru consilierii locali, respectiv consilierii judeţeni, indemnizaţiile de şedinţă prevăzute în Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, se stabilesc prin aplicare la indemnizaţiile corespunzătoare primarilor, primarului general, respectiv preşedinţilor consiliilor judeţene stabilite, conform prevederilor legale în vigoare, pentru luna decembrie 2013.
De acest cadou vor beneficia 6.339 de aleşi locali. Primarii şi viceprimarii de comune vor primi salarii majorate cu 44,4-50,1 la sută, la cei de oraşe, majorările vor fi între 8,7 şi 16,6 procente, în timp ce primarii de municipii se vor alege cu un plus de maxim şapte la sută la salariu. Nu vor creşte salariile preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, ale primarilor şi viceprimarilor de municipii reşedinţă de judeţ şi ale viceprimarilor de municipiu categoria I.

3 Thoughts to “Lefuri majorate pentru edilii sălăjeni”

  1. nae ledra

    Cupidonul mustacios,uita ca majoritatea primariilor din tara , apartine pesedistilor !! Sigur,se dau acesti bani , numai si numai , in interes electoral!!

  2. 6666

    Nu fura destul? acum le mariti si lefurile……. Sa le fie rusine. Credeti ca daca vor avea salarii mai mari isi vor putea justifica averile mai usor cum ar fi si primarul din…………….vila in localitate, apartamente in cluj apartament in strainatate, rusine lor si celor care i-au ales!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  3. zalaucu

    ca se maresc n ar fi o catastrofa bugetara,problema e daca se vor opri din furat,ceea ce nu credem.

Leave a Comment