La Bocsita, greco-catolicii nu sunt bineveniti

Magazin Salajean 17 decembrie 2010 0

La Bocsita, greco-catolicii nu sunt bineveniti

Greco-catolicii nu sunt lasati de ortodocsi sa oficieze sfintele liturghii in Biserica de Lemn din Bocsita, comuna Hereclean. Lacasul este inclus pe lista monumentelor din patrimoniul cultural si istoric al tarii si ar putea face obiectul unor investitii cu fonduri de la Ministerul Culturii, daca Primaria comunei Hereclean va face demersurile necesare.

Ieri, la sediul Primariei Hereclean reprezentantii administratiei locale, si ai bisericilor greco-catolice si ortodoxe au avut o intrevedere, care initial s-a dorit a fi un prim pas spre dialog. Preotii greco-catolici au cerut ortodocsilor sa poata sluji in biserica de lemn, care a apartinut pana in 1948 greco-catolicilor. La aceasta data, lacasul este nefolosit, dar are urgenta nevoie de reparatii, deoarece ploaia patrunde prin acoperis. Familiie de ortodocsi care traiesc in sat au ridicat in ultimii ani un lacas nou, de zid, nu departe de biserica de lemn.

Greco-catolicii nu au solicitat fratilor ortodocsi dreptul la proprietate, ci doar la slujirea in lacasul care le-a apartinut. Discutiile, destul de furtunoase, de altfel, s-au soldat cu un refuz categoric al ortodocsilor, care nu au exclus posibilitatea solutionarii cererii greco-catolicilor in instanta.

O biserica, un singur credincios

Protopopul ortodox de Zalau, Stefan Lucaciu a remarcat ca in comunitatea de la Bocsita nu traieste decat un singur greco-catolic si a fost de parere ca greco-catolicilor le trebuie zidurile si ca vor sa tulbure comunitatea. O astfel de atitudine nu converge mesajului biblic, a replicat protopopul ortodox, mai ales ca ne tot chemam in judecati, lucru de care Dumnezeu nu se bucura. Degeaba ne-am intalnit astazi; nu suntem de acord cu aceasta slujire, pentru ca atunci cand vine un preot greco-catolic intr-o comunitate unde nu sunt catolici, lumea se tulbura.

Daca este un singur credincios greco-catolic in sat nu vad de ce sa nu vina sa se roage la noi in biserica. Mai mult, parohul ortodox din Bocsita, Silviu Pop, are unele rezerve in ce priveste veridicitatea listei pe care s-au bazat catolicii cand au infiintat parohia lor, dand exemplu o femeie decedata de mai bine de 12 ani, care a locuit in Bocsita la numarul 1. Silviu Pop ne-a spus ca in biserica sa vin 64 de credinciosi, aproape toti fiind trecuti de 65 de ani, si ei tocmai acum nu ar avea nevoie de tulburare.

Noi nu mergem peste oameni cu tunurile si tancurile

Dupa cum sustine protopopul greco-catolic de Zalau, Valer Parau, Legea Cultelor spune ca daca este un singur credincios se poate infiinta o biserica. Nu vad de ce nu putem gasi o cale de dialog pentru a oficia sfintele liturghii in acel lacas, care zace nefolosit, mai ales ca vrem sa-l si reparam.

Preotul greco-catolic Vasile Aciu, care a slujit pana acum la Plopis si la Sumal, a raspuns ca la data infiintarii parohiei, in 20 martie 1998, 76 de persoane s-au declarat greco-catolice. Parohia nu a fost activata pana acum nefiind repartizat aici niciun preot. Parintele Aciu nu crede ca greco-catolicii ar putea provoca tulburare in comunitate, pentru ca nu mergem acolo cu tancurile si mitralierele sa-i impuscam pe oameni.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »