La BCR: Uite greva, nu e greva!

Magazin Salajean 14 ianuarie 2009 0

La BCR: Uite greva, nu e greva!Sindicalistii Bancii Comerciale Romane (BCR) anuleaza greva generala anuntata pentru azi, dupa ce au primit o oferta din partea administratiei bancii, aceasta urmand sa fie analizata de membrii Sindicatului Liber din BCR. Liderii acestui Sindicat au declarat, ieri, ca in urma ultimei oferte a administratiei bancii, urmeaza noi intalniri intre cele doua parti, pentru a incerca sa ajunga la un acord in ceea ce priveste Contractul colectiv de munca. Intr-un comunicat remis de catre Sindicatul Liber din BCR se arata ca, in ultima oferta a bancii sunt cuprinse primele de vacanta si de sarbatori, aceste stimulente fiind legate de un indicator al BCR care este mai usor de obtinut decat cel propus initial. Pe de alta parte, administratia Bancii este de acord cu platile compensatorii si cu indexarea salariilor cu 50 la suta in functie de inflatie. Mai mult, sindicalistii sustin ca nu am primit insa vreun semnal in ceea ce priveste majorarile salariale cerute.

Conducerea Bancii Comerciale Romane (BCR) a hotarat, luni seara, sa prezinte Federatiei Sindicatelor Independente din BCR o oferta finala care include si o potentiala remunerare suplimentara a angajatilor in functie de indeplinirea unui criteriu de performanta.

Conducerea BCR a hotarat, dupa o noua intalnire cu reprezentantii sindicali, sa elaboreze si sa inainteze o oferta finala, cea de-a saptea, catre Federatia Sindicatelor Independente din BCR. Decizia conducerii bancii este urmarea unei reevaluari responsabile si mature a tuturor consecintelor unei greve pentru banca si pentru salariati, precum si a efectelor negative asupra clientilor BCR, se precizeaza intr-un comunicat al bancii remis ieri. Potrivit sursei citate, noua oferta indeplineste aproape toate obiectivele sindicale si include o potentiala remunerare suplimentara a salariatilor in functie de indeplinirea unui criteriu de performanta bine definit.

Conducerea BCR spera ca pasul facut prin imbunatatirea ofertei sale sa fie evaluat cu foarte multa atentie si maturitate de catre reprezentantii sindicali si de catre salariati si ca greva sa poata fi prevenita, se mai spune in comunicat.

Salariatii BCR au cerut o majorare de trei la suta pe 2009, respectiv doi la suta pentru toti angajatii bancii si un procent numai pentru cei care se afla intr-o situatie de inechitate salariala.

La nivelul judetului Salaj fiinteaza 9 sucursale ale BCR, in timp ce, in Zalau, la banca amintita lucreaza circa 40 de angajati.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »