Jandarmii sălăjeni marchează Ziua Naţională

Mihaela Moldovan 28 noiembrie 2012 1
Jandarmii sălăjeni marchează Ziua Naţională

 

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj a marcat anticipat, miercuri, printr-o serie de activităţi cultural-educative, Ziua Naţională a României, se arată într-un comunicat de presă remis de instituţia respectivă. Astfel, şeful Serviciului Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale, Dănuţ Pop, şi profesorul de istorie Ioan Ciocian au prezentat aspecte privind semnificaţia Zilei Naţionale a României, fiind evocate şi marile personalităţi sălăjene care au participat şi contribuit la înfăptuirea unirii de la 1 Decembrie. Acţiunile s-au derulat în cadrul simpozionului intitulat „1 decembrie 1918 – Făurirea Statului Naţional Unitar Român”. De asemenea, în holul Inspectoratului de Jandarmi a fost organizată o expoziţie de carte, fotografie şi documente istorice.

IJJ Sălaj va participa sâmbătă, 1 Decembrie, la manifestările organizate de autorităţile publice locale în centrul Zalăului, cu un pluton format din cadre ale unităţii, care va face parte din detaşamentul de defilare. Totodată, jandarmii sălăjeni vor asigura şi măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă, pentru buna desfăşurare a manifestărilor consacrate sărbătoririi Zilei Naţionale a României.

 

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. alt anonim 28 noiembrie 2012 at 17:50 - Reply

    Pentru inundatii nu se dau despagubiri. Sunt medici de garda – sa zicem chirurgie – care in anumite garzi sunt inundati pana la revarsare. Dar au DIG-ul suprainaltat de PCR!

Lasa un Raspuns »