Jandarmii sălăjeni luptă pentru supravieţuire în sistem

Magazin Salajean 30 iunie 2011 0

Jandarmii sălăjeni luptă pentru supravieţuire în sistemJandarmii sălăjeni se întrec, zilele acestea, pentru a rămâne în slujba statului, după ce 24 de funcţii au fost reduse din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj. În funcţie de rezultat, cel mai probabil, candidaţii cu cele mai slabe punctaje pleacă. Potrivit ofiţerului de relaţii publice al Jandarmeriei Sălaj, Cristian Bolfă, evaluarea a început de marţi şi constă într-un interviu privind probleme profesionale. La această evaluare participă cadre din toate compartimentele unităţii. Până la această dată nu se ştie care sunt criteriile după care urmează să fie efectuate disponibilizările, ne-a declarat purtătorul de cuvânt.

Aproximativ 50 de posturi riscă să dispară şi din statutul de organizare al cadrelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj. Purtătorul de cuvânt al unităţii, Lucian Jacodi, susţine că nu există niciun document oficial care să confirme zvonurile. Nici poliţiştii nu stau liniştiţi, fiind anunţate reduceri de posturi şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj. Până la această dată, însă, nu există date oficiale în acest sens.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »