Jandarmeria vrea statut de politie judiciara

Magazin Salajean 11 octombrie 2007 0

Jandarmeria vrea statut de politie judiciara

Inspectoratele Judetene de Jandarmi (IJJ-uri) au in vedere in perioada imediat urmatoare extinderea competentelor spcifice de mentinere si restabilire a ordinii publice prin completari la legea 550 privind organizarea si functionarea ordinii publice. Mai exact, Jandarmeria Romana face demersuri pentru obtinerea statutului de politie judiciara, col. Florinel Budisan, inspector sef din cadrul IJJ Salaj declarand ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca in momentul de fata nu exista un act normativ care sa prevada lucrul acesta, dar ca ar fi firersc sa obtinem statutul de politie judiciara pentru ca am putea duce la finalizare actiunile deja incepute de noi si ca, pe langa activitatea de prevenire si constatare a infractiunilor, sa avem in aria de actiune si contraventiile.

Important de mentionat este, deasemenea, faptul ca, deja, structurile Jandarmeriei pot aplica, potrivit legii 220 din 2 iulie 2007, sanctiuni contraventionale din sfera comertului ilicit, exploatarii materialului lemnos, a activitatilor cu produse petroliere, precum si in sfera activitatilor prin care se incalca normele privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice.

Sub acest aspect, Budisan a tinut sa mentioneze ca atribuirea de noi competente jandarmilor nu inseamna reducerea atributiilor Politiei, dat fiind faptul deja stiut si dovedit ca cele doua institutii (Jandarmeria si Politia), in Salaj, au o conlucrare buna, Politia ocupandu-se de mentinerea ordinii publice, iar Jandarmeria de asigurarea si restabilirea ordinii publice, domenii care necesita, prin natura lor, o colaborare stransa.

Inspectorul sef al Inspectoratului de Jandarmi Judeten (IJJ) Salaj a mai informat ieri ca in trimestrul al III-lea al anului in curs, IJJ Salaj a constatat in cadrul misiunilor 47 de infractiuni, cu 51 de faptuitori ai unor infractiuni cum sunt cele de lovire, de furt calificat, distrugere, abuz de incredere, amenintari sau incaierari. Au fost aplicate 190 de sanctiuni contraventionale la Legea 61/91, precum si la H.G. 427/2004 in valoare totala de 34.093 lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »