ITM – cu ochii pe constructori

Magazin Salajean 15 aprilie 2009 0

ITM - cu ochii pe constructori

Pentru respectarea normelor legale in relatiile de munca, in perioada 6-8 aprilie, la nivel national, s-a desfasurat Campania privind identificarea cazurilor de munca fara forme legale in domeniul constructiilor, precum si respectarea prevederilor legale referitoare la sanatatea si securitatea in munca. Astfel, in decursul celor trei zile, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Salaj au verificat 34 de angajatori si un numar de 384 de angajati. In privinta relatiilor de munca, la cinci angajatori inspectorii au descoperit ca 12 persoane nu erau angajate cu forme legale de munca. Pentru aceste deficiente, plus alte 11 depistate la operatorii economici controlati, au fost aplicate sapte sanctiuni, dintre care cinci avertismente si doua amenzi in valoare totala de 18.000 de lei. Privind securitatea si sanatatea in munca, inspectorii au depistat peste 50 de deficiente ca precum lipsa instruirii muncitorilor despre riscurile la munca si despre echipamentele ce prezinta un pericol ridicat de folosire, de neutilizarea echipamentelor de protectie etc.

Pentru acestea au fost aplicate 15 avertismente si trei amenzi in valoare totala de 15.000 de lei, ne-a explicat Daniela Biris, inspectorul sef al ITM Salaj, in cadrul conferintei de presa de ieri. De mentionat ca obiectivul campaniei nationale in domeniul constructiilor realizata la nivelul ITM-urilor din tara este acela de a stopa munca la negru, care are repercusiuni atat asupra lucratorului, cat si asupra angajatorului.

In cursul lunii martie, tot in domeniul relatiilor de munca, inspectorii din cadrul ITM Salaj au verificat, in total, 107 agenti economici din judetul Salaj. Raportul controalelor a scos la iveala ca, in cadrul a doua firme, trei persoane lucrau fara forme legale de angajare. Dupa cum ne-a declarat inspectorul sef al ITM Salaj, cele doua societati au fost sanctionate contraventional cu amenda in valoare totala de 4.500 de lei. Alte deficiente constatate in cadrul controalelor au constat in nerespectarea termenului de depunere la ITM a actelor privind incheierea, executarea, nerespectarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca sau neindeplinirea masurilor de remediere a deficientelor dispuse la controlul anterior, ne-a declarat Biris. Tot in perioada analizata, in domeniul securitatii si sanatatii in munca au fost controlate 71 de unitati, trei dintre acestea fiind sanctionate cu amenzi in valoare totala de 13.000 de lei. Este vorba de deficiente ca lipsa evaluarii nivelului de risc de accidentare si imbolnavire profesionala, neefectuarea controlului medical periodic sau neindeplinirea masurilor de remediere a deficientelor dispuse la controlul anterior, a incheiat inspectorul sef al ITM Salaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »