Ioan Huluban și Ioan Galiș rămân în arest

Afaceriștii Ioan Huluban și Ioan Galiș rămân în arest preventiv după ce magistrații Tribunalului Sălaj au respins ca nefondată cererea prin care avocații solicitau înlocuirea măsurii cu eliberare sub control judiciar sau arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Cluj în 48 de ore de la comunicare.
Huluban și Galiș au fost arestați preventiv în 30 martie, alături de alți șapte inculpați, într-un dosar de evaziune fiscală de cinci milioane de euro, spălare de bani, delapidare și grup infracțional organizat. Procurorii DIICOT Sălaj susțin că cei nouă, alături de alte câteva zeci de persoane, au colaborat prin intermediul unor firme fantomă pentru a prejudicia bugetul de stat. Din cei nouă inculpați arestați preventiv inițial, la recurs patru dintre ei au obținut o măsură mai blândă – arestul la domiciliu.

One Thought to “Ioan Huluban și Ioan Galiș rămân în arest”

  1. ppdd

    Paste Fericit si La multi ani !!! . asta merita toti cei care fura fara nesimtire. sa se bucure de bucuriile vietii dupa cum merita

Leave a Comment