Inspectorii OJPC au controlat unitatile service-auto

Magazin Salajean 11 martie 2009 0

Inspectorii OJPC au controlat unitatile service-autoInspectorii din cadrul Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Salaj au desfasurat, in a doua parte a lunii februarie, o actiune de control in unitatile service-auto, si anume, pentru a verifica daca se respecta prevederile legale in domeniul protectiei consumatorilor. Astfel, pe intreg judetul Salaj au fost verificati noua operatori economici, sase dintre acestia desfasurandu-si activitatea la Zalau. Inspectorii OJPC Salaj au constatat deficiente in privinta legalitatii de functionare, a informarii consumatorilor si cu privire la existenta verificarilor tehnice specifice echipamentelor. Cu ocazia controlului in unitatile service-auto s-a constatat ca o singura societate nu detine documentele legale de functionare pentru activitatea de reconstructie autovehicule, si anume, ca nu poseda autorizatie tehnica de functionare emisa de Registrul Auto Roman (RAR) Salaj pentru tipurile de lucrari si operatiuni pe care le efectueaza. Alti trei operatori economici din cei verificati, respectiv, doi din Zalau si unul din Simleu Silvaniei, sunt in curs de obtinere a autorizatiilor tehnice de functionare, avand toata documentatia depusa la RAR. Doi agenti economici au fost sanctionati pentru ca nu aveau afisat la loc vizibil numarul de telefon TELCONS, nici pe cel al OJPC Salaj, iar un altul pentru ca nu avea afisat la loc vizibil codul unic de inregistrare de la Registrul Comertului si orarul de functionare, ne-a comunicat Dorina Rednic, inspector sef adjunct al OJPC Salaj.

Tot in cadrul unitatilor service-auto, inspectorii au depistat un agent economic care nu avea afisat la loc vizibil lista cu lucrarile care se efectueaza in unitate, precum si tarifele orare percepute. Verificarile au scos la iveala si nereguli ca neafisarea la loc vizibil a normativelor de timp pentru lucrarile efectuate. Unul din cei noua operatori economici controlati a fost sanctionat pentru ca nu incheie la intrarea autovehiculului in unitatea service Nota de comanda, Deviz antecalculatie, in care sa se mentioneze datele de identificare ale beneficiarului, operatiile care urmeaza a fi efectuate, termenul de realizare si garantia acordata. La doua unitati service-auto, inspectorii au gasit si doua bonuri comanda/deviz care nu aveau semnatura de acceptare a lucrarilor de catre client, a precizat Dorina Rednic.

Dintre operatorii economici verificati, numai unul singur avea expirata verificarea metrologica la cheia dinamometrica, restul aveau verificarile metrologice la dispozitive si echipamente efectuate la zi. Pentru deficientele constatate au fost aplicate trei avertismente si o sanctiune contraventionala in valoare de 3.000 lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »