Infrastructura, prioritară la Şimleu

Magazin Salajean 22 februarie 2011 0

Infrastructura, prioritară la Şimleu

Peste şase milioane de lei vor fi cheltuite, anul acesta, de administraţia locală a oraşului Şimleu Silvaniei pentru punerea în practică a unor importante proiecte, menite, aşa cum aprecia primarul Septimiu Ţurcaş să apropie cât mai mult standardul de viaţă al locuitorilor urbei de cel din ţările vestice ale Uniuni Europene. Autorităţile şimleuane şi-au propus pentru 2011 să dea startul lucrărilor de construcţii (beneficiind de ajutorul Companiei Naţionale de Investiţii), la blocul ANL de pe strada Stadion şi la Sala de Sport din strada Nicolae Bălcescu.

O altă lucrare vizează întocmirea Planului Urbanistic General şi extinderea zonei de extravilan, cu aproximativ 150 de hectare faţă de cele aproape 900 câte are în prezent oraşul. Anul acesta, va fi reabilitată zona centrală, vor fi refăcuţi 15 kilometri de drumuri şi vor fi reamenajate parcări. Pe strada Tudor Vladimirescu urmează a fi turnat trotuar, la solicitarea celor 350 de salariaţi ai firmei ARA, care zilnic sunt nevoiţi să parcurgă drumul spre serviciu, pe carosabil.

Totodată, vor fi continuate şi investiţiile demarate până acum, cum ar fi: reabilitarea Spitalului Orăşenesc şi ambulatoriului, reabilitarea Casei de Cultură, reabilitarea termică a nouă blocuri şi a şcolii Horea, precum şi introducerea gazului metan în această unitate de învăţământ, reabilitarea spaţiilor verzi pentru care zilele trecute s-au aprobat fondurile necesare de la bugetul de stat (890.000 de lei). Potrivit aprecierilor edilului, anul acesta se vor cheltui, la nivel de oraş, peste şase milioane de lei, din care 3,4 milioane de lei reprezintă fonduri atrase de la Uniunea Europeană.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »