Încep lucrările la Blocul Astralis

Procedura lungă și întortocheată prin care unul dintre cele mai urâte imobile din Zalău urmează să intre în reabilitare, a luat sfârșit. Blocul Silvania Astralis, imobilul situat pe bulevardul Mihai Viteazul la numărul 41, lângă Oficiul Poștal nr. 2, va fi reabilitat și reconfigurat, imobilul aflat în proprietatea Primăriei Zalău urmând să fie transformat în bloc de locuințe sociale.

Vești bune vin, așadar, pentru zălăuani, din această zona ieșită de mulți ani din atenția autorităților, acolo unde, dincolo de aspectul urbanistic dezolant al zonei, imobilele se descompun încet, exact în capul trecătorilor. Pe lângă Piața Astralis, unde lucrările continuă în ritm susținut, piața și noua hală urmând să fie date în folosință în această toamnă, blocul Silvania-Astralis situat exact “la bulevard”, o zonă care de cel puțin zece ani a fost  ocolită de orice investiție va căpăta un aspect cu totul nou. Reprezentanții municipalității ne-au spus că procedura a fost finalizată marți, 17 iulie, contractul de lucrări fiind semnat cu SC Paulo Gepa Construct din Românași. Tot marți a fost predat amplasamentul cu numărul 44382 urmând ca la începutul săptămânii viitoare, mai exact luni, 23 iulie, să înceapă lucrările la acest obiectiv.

Lucrările ce se vor executa presupun recompartimentarea imobilului, astfel încât, dintr-un bloc care deține în prezent 20 de apartamente, acesta va deveni bloc de locuințe sociale cu 16 apartamente, dintre care 13 apartamente cu o cameră și trei apartamente cu două camere, plus o cameră special destinată centralei termice. Valoarea contractului de lucrări este de 1.475.000 de lei (aproximativ 313.000 euro).

Blocul Astralis a fost dat în folosință în luna august, 1983. Imobilul a fost preluat de Municipiul Zalău în baza OG nr. 30/1997 și al HCL nr. 34/1998, prin protocolul de predare/primire încheiat între Regia Autonomă de Gospodărire Municipală Zalău și Consiliul Local al Municipiului Zalău. Municipalitatea nu a făcut nimic în anii care au trecut, deși acest imobil se degrada progresiv, cu fiecare an care trecea. Nu s-a întreprins nimic pentru salvarea lui, blocul intrând literalmente în descompunere și devenind adăpost pentru… păsări.

Nu de puține ori a fost necesară intervenția pompierilor în zona acestui bloc, pentru că bucăți de zid și cărămidă cădeau, bucată cu bucată, pe trotuar, riscând să rănească trecătorii sau să distrugă autoturismele aflate în zonă. Peisajul de coșmar din prezent este întregit și de aspectul celeilalte clădiri situate lângă blocul Primăriei, imobil în care se află și Oficiul Poștal 2 Astralis și care are aceeași soartă. De fapt, întreaga zonă are un aspect care cu greu te convinge că te afli într-un municipiu reședință de județ.

O mare parte din vină o au proprietarii sau Asociațiile de proprietari din blocurile situate în zonă, proprietarii sau chiriașii spațiilor comerciale, Poșta, prin faptul că nimeni nu a dorit sau nu a putut, din diverse motive, să pună la punct actele pentru a demara lucrările de reabilitare pentru fiecare imobil în parte. Toate acestea în condițiile în care nu discutăm doar despre una din porțile de intrare în oraș, ci de un cartier care merită să fie tratat de autorități, dar și de proprietarii spațiilor, cu aceeași atenție de care și alte obiective sau cartiere din Zalău au parte. Blocul de locuințe sociale va fi dat în folosință în luna iulie a anului viitor.

 

 

 

One Thought to “Încep lucrările la Blocul Astralis”

  1. Vești bune vin, așadar, pentru zălăuani, din această zona

    asa sa fie orare? dupa ce blocul o sa fie populat cu tigani, nu o sa mai fie nici o „veste” buna pentru nimeni. Daca ii baga primarul pe tigani in acle bloc o sa compromita intreaga zona !! O SA FIER UN „PACII ii” !!. O noua zona rau famata, in aproipierea pietei. Primarul in loc sa scoata tiganii din oras, ii cazeaza pe boulevard.

Leave a Comment