In viitorii cinci ani: Investitii de 200 de milioane de euro la Suplacu de Barcau si Marca

Magazin Salajean 10 iunie 2010 0

In viitorii cinci ani: Investitii de 200 de milioane de euro la Suplacu de Barcau si Marca

Prefectul judetului Salaj, Vegh Alexandru, a participat, miercuri, la Ip, la o intalnire intre reprezentantii OMV Petrom si reprezentantii administratiei judetene din Salaj si Bihor, precum si a autoritatilor locale din comunele Marca si Suplacu de Barcau, zona in care compania amintita desfasoara activitati de exploatare a titeiului. Obiectivul intalnirii a fost acela de a prezenta actiunile pe care OMV Petrom intentioneaza sa le intreprinda pentru a raspunde solicitarilor si propunerilor autoritatilor si a cetatenilor din zona, in vederea mentinerii unor bune relatii si a unui dialog deschis.

Potrivit unui comunicat remis de Institutia Prefectului Judetului Salaj, in cadrul intalnirii amintite, reprezentantii OMV Petrom au precizat faptul ca, printre masurile ce vizeaza comuna Marca – aprobate deja de managementul companiei – se numara: acordarea unei sponsorizari de 13.275 de euro administratiei locale din comuna pentru intocmirea Planului Urbanistic General; finantarea unui studiu de evaluare de impact social, economic si de mediu, in vederea elaborarii unei strategii de dezvoltare durabila; acordare, timp de cinci ani, a cate doua burse unor studenti din comuna. De asemenea, OMV Petrom a facut publica intentia de dezvoltare a operatiunilor in zona Suplacu de Barcau si Marca, sens in care va investi circa 200 de milioane de euro in urmatorii cinci ani, intr-un amplu program de dezvoltare a campului petrolier Suplac.

A fost o intalnire foarte importanta, in care reprezentantii unei companii importante stau fata in fata cu cei ai administratiilor locale si judetene pentru gasirea celor mai bune solutii de colaborare si sprijin reciproc. Apreciez, in mod deosebit, faptul ca se intentioneaza realizarea de importante investitii in zona. Chiar daca mai exista unele probleme, interesul in rezolvarea lor este unul comun, a precizat, cu aceasta ocazie, prefectul judetului Salaj, Vegh Alexandru.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »