În doar trei luni, În Sălaj au avut loc opt accidente de muncă, din care unul mortal

Flavia Pintea 18 aprilie 2013 0
În doar trei luni, În Sălaj au avut loc opt accidente de muncă, din care unul mortal

În primele trei luni ale anului s-au produs opt accidente de muncă, din care şapte soldate cu incapacitate temporară de muncă, iar unul mortal. O parte dintre incidente se află în prezent în cercetare, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă(ITM) Sălaj. Astfel, din primele cercetări efectuate în cazul accidentului mortal, se pare că angajatul unei instituţii, în timp ce urca pe scara de acces la etajul I, a căzut şi s-a lovit puternic la cap, lovitură ce a dus la decesul acestuia.
În ceea ce priveşte incidentele soldate cu incapacitate temporară de muncă înregistrate la ITM Sălaj de la începutul acestui an, potrivit sursei citate, cauzele au fost diverse, în majoritatea cazurilor manevrele executate greşit de către lucrători ducând la accidentarea acestora. Astfel, din cauza manevrării greşite a unui electrostivuitor, angajatul unei firme sălăjene şi-a provocat o plagă prin tăiere la piciorul drept. Un alt muncitor s-a accidentat încercând să răstoarne un cărucior cu semifabricate, fiind diagnosticat cu discopatie lombară. Trei muncitori s-au ales cu răni grave la degetele de la mâini în urma unor manevre greşite ale ferăstrăului circular, iar o angajată a fost accidentată uşor din cauza explodării unui acumulator de mici dimensiuni, aflat în dispozitivul de încărcare al mesei de montaj la care aceasta îţi desfăşura activitatea.

În 2012, 33 de sălăjeni s-au accidentat la locul de muncă
Anul trecut, nu a fost înregistrat la ITM Sălaj niciun accident de muncă mortal, în schimb, s-au produs pe parcursul anului 33 de incidente de muncă soldate cu incapacitate temporară de muncă. Conform unei statistici întocmite de reprezentanţii instituţiei sălăjene, cauzele principale ale accidentelor înregistrate în perioada ianuarie-decembrie 2012, sunt cele dependente de executant, în proporţie de 87,8 la sută, urmate de cauzele dependente de mijloacele de producţie, peste nouă la sută şi de cele dependente de mediul de muncă, în proporţie de trei la sută.
Printre cauzele dependente de executant se numără neutilizarea mijloacelor de protecţie din dotare, ceea ce a dus la producerea a două accidente de muncă, neefectuarea la timp a operaţiilor indispensabile securităţii muncii, înregistrându-se cinci astfel de cazuri. O altă cauză care a dus la producerea a patru incidente la locul de muncă este efectuarea unor comenzi sau manevre defectuoase. Accidentări ale muncitorilor sălăjeni  produse din cauze dependente de mijloacele de producţie au fost înregistrate anul trecut doar trei. Incidentele au fost cauzate de contactul cu substanţe inflamabile, electrocutare indirectă sau deplasări sub efectul gravitaţiei prin răsturnare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Sălaj, Mariana Pop, în urma analizei împrejurărilor în care s-au produs accidentele de muncă s-a constatat faptul că din total de 33, cele mai multe, respectiv nouă dintre accidentări au avut loc prin prăbuşirea persoanei la un nivel inferior poziţiei anterioare. Alţi cinci sălăjeni au fost victime ale alunecării agentului material asupra lor. Tot în aceeaşi perioadă au avut loc cinci accidente de muncă din cauza pierderii controlului parţial sau total al maşinii, materialului de lucru sau al obiectului mânuit. De asemenea, potrivit datelor furnizate de ITM Sălaj, în anul 2012, s-a produs câte un accident din cauza unor probleme electrice în urma deteriorării echipamentului, prin contact indirect.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »