In doar doua luni de zile: 112 a inregistrat peste 56.000 de apeluri false

Magazin Salajean 1 aprilie 2009 0

In doar doua luni de zile: 112 a inregistrat peste 56.000 de apeluri false

Cine are de anuntat o urgenta va trebui sa sune, incepand cu data de 2 aprilie, numai la 112, pentru ca celelalte numere scurte ca 955, 961 si 981 nu vor mai fi active. Daca pana acum apelurile la numerele scurte amintite erau redirectionate automat la dispeceratul 112, de la inceputul lunii viitoare trebuie sa formam doar 112 pentru a raporta urgenta. Dupa cum ne-a comunicat Adrian Fulea, purtatorul de cuvant din cadrul Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS) Salaj, populatia stie deja ca numarul unic pentru apeluri de urgenta este 112. Acest numar unic a fost introdus prin normele Uniunii Europene in toate tarile membre.

Astfel, cei care au nevoie vor putea cere si primi in cel mai scurt timp ajutorul celor din cadrul Politiei, Ambulantei, Pompierilor, Jandarmilor etc., a adaugat Fulea.

Odata cu radierea numerelor scurte, repre-zentantii STS vor sa rezolve si problema apelurilor abuzive. Anul trecut, la nivel de tara, au fost inregistrate opt milioane de apeluri false, dintre care 6,73 milioane au fost efectuate de pe cartele pre-platite (pre-pay). In judetul Salaj, in primele doua luni ale anului 2008 s-au inregistrat aproximativ 56.000 de apeluri abuzive, din totalul de 58.398 de apeluri la numarul de urgenta.

Anul acesta, numarul apelurilor false a scazut, insa cu un procent destul de mic. In lunile ianuarie si februarie 2009 s-au inregistrat 52.512 apeluri catre 112, din care 48.948 au fost false. Este vorba de 93 la suta de apeluri abuzive din totalul apelurilor inregistrate la dispeceratul 112 din cadrul STS Salaj. Pentru a reduce acest procent s-a luat masura, la nivel national, ca cei care folosesc numarul 112 in joaca sa fie bombardati cu sms-uri (mesaje scrise pe telefonul mobil) de avertizare cum ca vor fi sanctionati potrivit legii. Si anume, cei care suna de 10 ori intr-o zi vor primi 20 de astfel de mesaje. Cei care suna de peste 10 ori intr-o zi vor primi 50 de SMS-uri de avertizare. Aceasta metoda este inca in perioada de proba, ne-a comunicat purtatorul de cuvant al STS Salaj. El a adaugat ca toate apelurile efectuate si convorbirile la numarul unic pentru apeluri de urgenta se inregistreaza in baza de date a STS pe o perioada de minim 10 ani. Identificarea numarului si localizarea apelantului se face automat, iar sistemul permite si decodificarea numerelor ascunse. Cu toate acestea, specialistii estimeaza ca vor fi trimise peste 18.000 de mesaje de avertizare zilnic, respectiv 1.600.000 de SMS-uri in cele trei luni de proba.

Tot pentru reducerea numarului de apeluri abuzive la 112, la nivel national se desfasoara o campanie de informare si educare a elevilor pentru folosirea corecta a numarului de urgenta. Aceasta campanie a fost demarata in unitatile de invatamant pentru ca cele mai multe apeluri false au fost efectuate de catre elevi. Si se pare ca da roade, pentru ca in ultima perioada s-a inregistrat o scadere a apelurilor abuzive. Comparativ cu 2007, anul trecut s-a vazut o scadere cu 4 la suta a apelurilor date in joaca, a afirmat Adrian Fulea.

Sanctiunile aplicate celor care se joaca apeland numarul de urgenta 112 se contureaza cu amenzi cuprinse intre 500 si 1.000 de lei. Amenintarile cu dispozitive explozive intra sub incidenta legii penale, sunt incadrate la terorism si se pedepsesc cu inchisoare de la trei la 10 ani.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »