În 2012, Crucea Roşie Sălaj a ajutat săracii cu alimente de peste 60.000 de lei

Mihaela Oprea 28 februarie 2013 0
În 2012, Crucea Roşie Sălaj a ajutat săracii cu alimente de peste 60.000 de lei

Conducerea Filialei Sălaj a Crucii Roşii a prezentat joi, 28 februarie, raportul activităţilor desfăşurate pe parcursul anului trecut, eveniment la care au participat membrii şi colaboratorii acestei structuri importante pentru siguranţa şi sprijinirea populaţiei în situaţii speciale. Una dintre cele mai importante activităţi a fost cea socială, filiala acordând anul trecut persoanelor sărace bunuri peste 60.000 de lei.
Directorul filialei sălăjene, Laura Bugenţeanu, a declarat că filiala numără la această dată 507 membri cotizanţi, 91 de voluntari cu contract de voluntariat, dintre care 56 sunt activi permanent. “Cu ajutorul acestora am reuşit să ducem la îndeplinire cea mai mare parte a obiectivelor propuse pentru anul ce a trecut. Astfel, voluntarii noştri au participat la pregătiri pentru situaţii în caz de dezastre, s-au specializat în acordarea primului ajutor şi s-au implicat în proiecte de educaţiei pentru sănătate. De asemenea, aceşti tineri deosebiţi au participat, alături de colaboratorii noştri, în acţiuni sociale, fiind distribuite ajutoare materiale, în principal alimente, detergenţi şi diferite obiecte de igienă în valoare de 63.330 de lei”, a afirmat Laura Bugenţeanu.
Potrivit acesteia, prin aceste activităţi s-a reuşit ridicarea nivelului de trai, cel puţin pentru o anumită perioadă de timp, al unor persoane defavorizate, a unor familii de rromi sau a unor unităţi de ocrotire socială. ”
O altă activitate, la care au participat voluntarii sălăjeni, a fost pentru ajutorarea comunităţilor afectate de căderile de zăpadă abundente, atât la nivel de judeţ, cât şi în judeţele Vaslui şi Buzău. “Cantitatea ajutoarelor colectate a fost de peste 11 tone de alimente, la care adăugăm şi o contribuţie proprie a filialei de 1.500 de lei şi o cantitate mare de alimente”, a precizat Bugenţeanu.
Directorul Filialei Sălaj a Crucii Roşii a prezentat şi un bilanţ al veniturilor şi cheltuielilor. Astfel, veniturile încasate din activităţi şi sponsorizări s-au ridicat la suma de aproape 123.000 de lei.
O sumă importantă de bani a intrat în conturile filialei prin desfăşurarea cursurilor de prim ajutor contra cost pentru angajaţii diferitor instituţii. “Anul trecut am organizat cursuri cu plată pentru 118 angajaţi ai unor societăţi comerciale, încasând 10.130 de lei. Aceştia au fost instruiţi să acorde primul ajutor, dar şi să susţină, la rândul lor, pregătire practică”, a afirmat Laura Bugenţeanu.
De cealaltă parte, din “buzunarele” structurii au ieşit anul trecut 109.312 lei, rezultând un excedent de aproximativ 10.000 de lei. Sumele de bani rămase necheltuite au fost raportate bugetului de anul acesta.
La prezentarea raportului de activitate au fost prezenţi preşedintele filialei sălăjene de Cruce Roşie – Ionel Ciunt, coordonatorul Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Sălaj – Valer Merce, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Zalău – Ioan Ivaşcău, şi alţi parteneri şi colaboratori. La întrunire au participat şi voluntarii filialei, care au prezentat atribuţiile pe care le are Crucea Roşie prin statut. Elementul de bază este activitatea de voluntariat, ceea ce înseamnă “să fii drept”, “să fii bun”, “să dăruieşti”, “să fii solidar”, “să fii Crucea Roşie”.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »