In 2010, DSVSA nu a depistat organisme modificate genetic in cereale

Magazin Salajean 17 ianuarie 2011 0

In 2010, DSVSA nu a depistat organisme modificate genetic in cereale

Niciuna din cele circa 160 de probe analizate, in 2010, de Laboratorul de Biologie Moleculara al Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Salaj, privind existenta organismelor modificate genetic, nu a fost pozitiva, fata de trei cazuri pozitive depistate in 2009.

Directorul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Salaj, Mircea Martin, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca, in 2009, probele unde a fost depistata prezenta organismelelor modificate genetic au fost inaintate la Laboratorul National de Referinta din Bucuresti, institutie care este in masura sa precizeze, tot in urma unor analize, cantitatea de OMG din cereale. “In Laboratorul de Biologie Molecura au fost examinate, in 2010, 158 de probe de soia si porumb prin tehnica PCR, care presupune descompunerea moleculelor pana la nucleul de ADN. Acolo se poate observa zestrea genetica a probei si, anul trecut, din totalul de 160 de probe analizate, niciuna nu a fost pozitiva. Este un lucru bun, mai ales ca in anul anterior, am avut trei cazuri in care probele au iesit pozitive”, a declarat Mircea Martin.

Potrivit sursei citate, cele circa 160 de probe analizate anul trecut provin atat din Salaj, cat si din alte 18 judete arondate la laboratorul DSVSA Salaj. „Oricum, examinarea care se face in laboratul DSVSA in privinta OMG este extrem de importanta si metoda este una precisa, pe care vrem sa o extindem si sa o utilizam si la alte testari. Am demarat deja, demersuri in acest sens si speram sa obtinem cat mai curand acreditarea”, a declarat Mircea Martin.

Laboratorul de Biologie Molecura din cadrul DSVSA Salaj a fost primul acreditat in Romania, in urma cu 2 ani, pentru depistarea OMG. In Romania, exista inca trei laboratoare unde poate fi depistata prezenta OMG din produse.

Anemia ecvina – eliminata

Tot anul trecut, reprezentantii DSVSA au actionat pentru sporirea bunastarii si sanatatii animale. Astfel, au fost depistate doua focare de TBC si trei focare de leucoza enzootica la bovine, din care in prezent mai este deschis un focar de TBC. „Este vorba de o gospodarie in care a existat un cal bolnav, care a fost eliminat, si unde acum exista doar un alt animal care a fost testat deja o data pentru a se vedea daca prezinta semnele bolii si care va mai fi testat inca o data in primavara. Daca si acel examen va iesi in regula, focarul va fi declarat inchis”, a spus Mircea Martin.

De altfel, in 2010, judetul a scapat si de caii bolnavi de anemie infectioasa, sacrificandu-i la abatoare de specialitate si despagubind proprietarii cu sume care le-au permis achizitionarea altor exemplare. „S-au intocmit dosare de despagubire a proprietarilor celor 448 de cai, conform legislatiei in vigoare, suma totala achitata in acest sens fiind de 734.000 de lei”, a spus Mircea Martin.

26 de focare de rabie

In privinta focarelor de rabie depistate in judet in 2010, acestea au fost in numar de 26, cu patru mai mult decat focarele identificate in anul anterior. „Din totalul de cazuri depistat anul trecut, 24 au provenit de la vulpi care au parasit mediul silvatic si au intrat in comunitatile umane, in cautare de hrana. Un alt focar a fost depistat la un lup prins si ucis de localnici intr-un sat, iar alt focar a fost depistat la o oaie”, a spus directorul DSVSA, adaugand ca, in prezent, toate cele 26 de focare sunt stinse in urma masurilor luate de reprezentantii institutiei salajene.

Potrivit sursei citate, in toate localitatile in care au fost identificate animale turbate s-a instituit carantina de gradul III, pe o raza de protectie de 3 kilometri si o raza de supraveghere de 10 kilometri. De asemenea, animalele domestice au fost vaccinate antirabic, carnasierele au fost catagrafiate, iar localnicii care au intrat in contact cu vulpile au fost indrumati spre cabinetul medical de familie din comuna, pentru administrarea vaccinului antirabic.

Martin a spus ca, deocamdata, in 2011, nu a fost inregistrat niciun focar de rabie, acest lucru datorandu-se si campaniei de vaccinare antirabica realizata pe plan local cu sprijinul Directiei Silvice si al Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi. „Am reusit sa colaboram bine cu aceste institutii, care au achizitionat fiecare cate 500 de momeli vaccinale pe care le-au distribuit, la finalul anului trecut, in zonele silvatice rabigene. Sigur ca axcest lucru nu inseamna ca am eliminat complet riscul aparitiei unor noi focare la aceasta boala, dar l-am diminuat mult”, a declarat Martin.

Un focar de rabie este mentinut deschis 60 de zile, dupa care se stinge, intrucat dupa aceasta perioada nu mai exista riscul ca germenii bolii sa fie activi.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »