In 2009: Zalauanii ocolesc mansardarea si modernizarea apartamentelor

Magazin Salajean 10 septembrie 2009 0

In 2009: Zalauanii ocolesc mansardarea si modernizarea apartamentelor

Cu toate ca anul trecut, zalauanii s-au dovedit foarte interesati de mansardarea blocurilor ce au minim patru etaje, din dorinta de a castiga apartamente noi la ultimul nivel, criza economica si-a spus cuvantul si in privinta acestor investitii. Oamenii se dovedesc mai reticenti in a plasa sumele mari de bani in imobiliare, preferand sa tina banul la ciorap, pana cand economia se va destinde putin.

Speriati de criza financiara, zalauanii sunt mai reticenti ca in anii trecuti fata de recompartimentarea apartamen-telor, chiar daca toti isi doresc locuinte cat mai spatioase si confortabile. Nici mansardarea blocurilor de minim patru etaje nu le mai da ghes, in conditile in care criza economica pare ca isi va arata coltii cu adevarat abia in iarna care urmeaza. Faptul ca investitia in noile locuinte ar putea fi recuperata prin inchirierea spatiului respectiv nu mai este valabila, in acest an, avand in vedere ca se cauta chiriile cat mai mici. Ca urmare, in 2009, Serviciul de Urbanism si Amenajarea Teritoriului din cadrul Primariei Zalau a eliberat doar trei autorizatii pentru mansardari, comparativ cu numarul triplu de asemenea constructii realizate in anii precedenti, ne-a declarat purtatorul de cuvant al Primariei Zalau, Manuela Ghiurutan.

Zalauanii nu doar ca nu au mai insistat sa isi mansardeze blocurile, dar sunt retinuti, in acest an, si in ceea ce priveste recompartimentarea apartamentelor. Chiar daca sub efectul crizei economice, pretul materialelor de constructii a scazut mult, fata de 2008, recompartimentarile de locuinte raman lucrari majore, care necesita sume consistente de bani. Aplicand acelasi principiu amintit anterior, de a strange bani in pusculita si de a cheltui cat mai putin, oamenii prefera sa amane aceste investitii de modernizare a casei pentru un timp mai lejer din punct de vedere financiar. Vreau sa imi modernizez apartamentul, sa daram anumiti pereti si chiar stabilisem anul trecut, impreuna cu sotul, ca in vara asta ne apucam de treaba. Apoi, vazand ce greu stam acum cu banii, am zis ca e mai bine sa nu facem nimic pana la anul sau poate peste 2 ani, ne-a declarat Daniela Modina, de 32 de ani, din Zalau. Si Vasile Bojinca, de 37 de ani, ne-a declarat ca a preferat sa amane interventiile in locuinta, din cauza situatiei financiare dificile impuse de criza economica. Nu pot sa-mi modific apartamentul anul acesta, desi asa vroiam. Am vorbit cu nevasta ca trebuie sa lasam lucrarile pana la primavara, sa vedem cum vom sta atunci cu banii. E vorba de vreo 30-40 de milioane, dar ma gandesc ca vine iarna si intretinerea va costa mai mult, asa ca nu e cazul sa ma lansez in cheltuieli acum. Mai asteptam, ne-a spus zalauanul.

Intr-adevar, nici la Primaria Zalau nu s-au inregistrat cereri de eliberare a autorizatiilor de recompartimentare a spatiilor la fel ca anul trecut. Abia trei astfel de acte au fost eliberate in 2009 si inspectorii din cadrul administratiei locale nu au dat nici amenzi si sanctiuni pentru lucrari neautorizate, ne-a declarat purtatorul de cuvant al Primariei Zalau, Manuela Ghiurutan.

Mai slab ca anul trecut

Volumul scazut al acestor lucrari, comparativ cu 2008, nu caracterizeaza doar Zalaul, ci si restul oraselor din tara. Potrivit datelor Institutului National de Statistica, in perioada ianuarie – iulie 2009, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 10 procente. Pe elemente de structura, s-au inregistrat scaderi la lucrarile de intretinere si reparatii curente (-22,7 la suta), la lucrarile de reparatii capitale (-18,2 la suta) si la lucrarile de constructii noi (-4,5 la suta).

Pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor de constructii a scazut la constructiile ingineresti cu 17,1 la suta si cu 9,1 la suta la cladirile nerezidentiale. Volumul lucra-rilor de constructii, in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, a scazut cu 6,3 la suta, in primele sapte luni ale anului, fata de ianuarie – iulie 2008.

Doar cu studii temeinice

Potrivit legislatiei in vigoare, mansardarea si recompartimen-tarea sunt lucrari ce trebuie facute in urma unor studii temeinice, pentru a nu fi pusa in pericol structura blocurilor. In plus, este obligatorie autorizatia de constructie, in lipsa acesteia autoritatile locale fiind obligate sa ia masuri pentru rezolvarea situatiei. De asemenea, Inspectoratul de Stat in Constructii trebuie sa isi dea acordul chiar si pentru modificarea suprafetelor apartamentelor prin darama-rea unor pereti, in acest sens proprietarii trebuind sa inainteze documentatii prin care sa arate ca nu este pusa in pericol structura constructiei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »