Imparteala banilor catre primarii baga dihonie intre consilierii Salajului

Magazin Salajean 29 iunie 2010 0

Imparteala banilor catre primarii baga dihonie intre consilierii Salajului

12 localitati salajene vor primi de la bugetul judetului aproape 606.000 de lei, reprezentand jumatate din cofinantarea pe care acestea trebuie sa o asigure pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, au decis, ieri, consilierii judeteni. Cei mai multi bani vor ajunge la comunele Chiesd (peste 157.000 de lei, aferenti amenajarii unui parc, extinderii bazei sportive si asfaltarii drumului spre Sighetu Silvaniei), Somes Odorhei (105.000 de lei, pentru utilitatile necesare unei sali de sport), Balan (aproape 84.000 de lei, pentru reabilitarea infrastructurii educationale si modernizarea unei baze sportive) si municipiului Zalau (circa 76.000 de lei, destinati reabilitarii a doua scoli). In lista localitatilor castigatoare se mai regasesc Agrij, Carastelec, Criseni, Dobrin, Fildu de Jos, Poiana Blenchii, Rus si Sarmasag.

Aceasta componenta a trezit nemultumirile consilierilor democrat-liberali, care au acuzat ca imparteala banilor s-a facut dupa criterii politice, fiind preferate comunele cu primari PSD-isi si UDMR-isti. Este inca o dovada ca fondurile se repartizeaza politic. Si de aceasta data, banii ajuns in special spre comunele cu primari PSD si UDMR. Mi-e greu sa cred ca numai aceste comune au depus proiecte pe fonduri europene, a declarat Ioan Mocan, consilier judetean din partea PDL Salaj.

In replica, vicepresedintele Consiului Judetean (CJ) Salaj, Csoka Tiberiu, a explicat ca pentru a putea beneficia de sprijin financiar din partea administratiei judetene, primariile trebuie sa aiba contracte de executie pentru proiectul depus. Personal am fost in teren, am discutat cu oficialii primariilor si le-am explicat ce si cum. Toate localitatile care incheiasera contract de executie pana la 21 iunie 2010 au primit 50 la suta din cofinantarea locala. Avem bani destui pentru asta, prin urmare nu am tinut cont de culoarea politica. La randul sau, presedintele administratiei judetene, Tiberiu Marc, a catalogat declaratia democrat-liberalului ca fiind fara fundament, adaugand ca bugetul Salajului dispune de rezerve pentru orice proiect de dezvoltare locala pentru care exista solicitare de plata: Prin urmare, asteptam primariile sa-si depuna cererile in momentul in care indeplinesc aceasta conditie.

Explicatiile primite nu au reusit, totusi, sa inlature suspiciunile consilierilor PDL, care au lasat de inteles ca se pregatesc pana la urmatoarea sedinta pentru a demonta afirmatiile celor doi oficiali.

Cei peste 600.000 de lei daruiti ieri provin din cota de 20 la suta din taxa pe valoare adaugata.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »