Iarna spune Stop lucrarilor la drumul Mirsid – Moigrad

Magazin Salajean 5 decembrie 2011 0

Iarna spune Stop lucrarilor la drumul Mirsid - Moigrad

Lucrarile de largire si modernizare a unui drum de 3,5 kilometri, care face legatura intre localitatile Mirsid si Moigrad peste Dealul Vitinal, au trebuit oprite in perioada sezonului rece, proiectul urmand sa fie reluat de administratia locala in primavara.

Crearea caii de legatura dintre cele doua sate este extrem de importanta si datorita retelei de gaz care a fost dusa prin padure, paralel cu carosabilul, din Mirsid pana in satul de la poalele Castrului roman Porolissum. Mai exact, drumul de 3,5 kilometri reprezinta cea mai buna varianta ca reteaua de gaz metan sa ajunga cat mai usor din centrul de comuna in Moigrad, furnizorul fiind CPL Concordia .

Primarul Calin Bereschi ne-a declarat ca pentru a putea reabilita si moderniza drumul respectiv, care initial era comunal, el a fost trecut in 2005 in administrarea Sectiei Drumuri Nationale Zalau, devenind Drum National de interes turistic. „Scopul nostru este sa oferim localnicilor si nu numai o cale de legatura mai buna si mai usoara intre Mirsid si Moigrad. In faza I, s-a lucrat la defrisarea acostamentelor si la largirea drumului, iar apoi au fost realizate podete si rigole care sa permita un bun drenaj al apelor”, a declarat edilul.

Pentru ca investitia sa fie una completa, drumul trebuie balastat si pietruit, iar in final administratia locala intentioneaza sa identifice surse de finantare pentru asfaltarea lui. „Pentru inceput, se va turna covor asfaltic pe un tronson mai mic, in zona Dispensarului Uman din Mirsid. Vrem sa preintampinam astfel disconfortul creat localnicilor din zona de traficul greu si de praful ridicat de masinile de mare tonaj care circula pe acest drum”, a declarat primarul.

In ceea ce priveste sustinerea financiara a proiectului, Calin Bereschi a declarat ca aceasta s-a facut „tripartit”, in sensul ca administratia locala s-a ocupat de documentatia necesara si de defrisarea acostamentelor, SC Grandemar SA Cluj Napoca (societate comerciala al carei principal obiect de activitate este extractia, productia si comercializarea agregatelor de cariera, n.r.) a asigurat piatra necesara lucrarilor, iar Sectia Drumuri Nationale Zalau a executat lucrarile.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »