Haos si ineficienta in cheltuirea banilor pentru spitale

Magazin Salajean 24 octombrie 2007 0

Haos si ineficienta in cheltuirea banilor pentru spitale

Banii intrati in sistemul sanitar salajean au fost cheltuiti haotic si ineficient, este de parere prefectul judetului Salaj, Andrei Todea. In fond, declaratia reprezentantului Guvernului in teritoriu are la baza rezultatele obtinute in urma unui studiu facut la nivelul institutiilor sanitare din judet. S-au trimis chestionare catre toate primariile din judet care au in administrare institutii spitalicesti. Prin aceste chestionare am solicitat informatii cu privire la strategiile adoptate in sistemul sanitar din comunitatile respective. De asemenea, am mai cerut managerilor de spitale o strategie de performanta a unitatilor pe care le conduc, a mai spus Andrei Todea. Cu toate acestea insa, prefectul sustine ca, la circulara trimisa primariilor, institutiile respective au furnizat informatiile solicitate cu mare intarziere, fapt care a influentat negativ acuratetea studiului: Sa fim sinceri, la circulara trimisa primariilor nu ne-am asteptat sa obtinem rezultate speciale. Din pacate, primariile nu au o strategie bine definita in ceea ce priveste dezvoltarea administrativa a acestora, daramiteri in domeniul sanitar… De asemenea, am ajuns la concluzia ca managerii de spitale sunt axati pe supravietuirea de pe o zi pe alta. Acest lucru nu inseamna o viziune strategica, sa fie clar!.

Andrei Todea mai spune ca, dupa culegerea informatiilor, materialele obtinute au fost dezbatute in cadrul Colegiului Prefectural. Apoi, problemele constatate in urma studiului au facut obiectul unei intalniri cu parlamentarii judetului si reprezentantii Consiliului Judetean Salaj, eveniment la care au fost invitati sa participe atat primarii care au in administrare institutii spitalicesti, cat si reprezentantii Colegiului Medicilor Salaj. Din nefericire, nici primarii si nici cei de la Colegiul Medicilor nu au catadicsit sa se oboseasca sa participe la aceasta intanire, cu toate ca datele din raport ii vizeaza in mod direct. Este evident ca cei de la Colegiul Medicilor Salaj nu isi inteleg rolul si nici responsabilitatile. Astfel, urmatorul pas este sa prezentam materialul in urmatoarea sedinta de Consiliu Judetean, a subliniat Andrei Todea.

Pe de alta parte, prefectul de Salaj atrage atentia asupra faptului ca cele mai slabe puncte din sistemul sanitar salajean sunt legate de medicina primara, in speta de medicina de familie. Medicina de familie este o afacere privata, finantata prin Casa de Asigurari de Sanatate. Este evident faptul ca, din toate studiile noastre, rezulta ca este nevoie de o mult mai mare implicare a medicului de familie. Am mai observat ca medicul de familie este vesnic nemultumit, un fel de <> al sistemului. Ei trebuie sa inteleaga, odata pentru totdeauna, ca primariile nu le pot rezolva lor problemele si nici nu se pot implica in dotarea cabinetelor de familie, a atras atentia Andrei Todea.

Rezultatele obtinute in urma studiului efectuat de Institutia Prefectului Judetului Salaj la nivelul unitatilor spitalicesti din judet, vor face obiectul mai multor articole pe care le vom publica in cadrul urmatoarelor editii.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »