Hai sa intindem vorba (gargara) mare: In problema Bioenel ramane cum am stabilit

Magazin Salajean 14 noiembrie 2006 0

Hai sa intindem vorba (gargara) mare: In problema Bioenel ramane cum am stabilit* intre timp, inspectorii Primariei se vor deplasa prin oras cu scutere

Aproape o ora si jumatate s-a discutat ieri despre problema Bioenel, a SC Uzina Electrica SA Zalau in sedinta ordinara a Consiliului Local Zalau. Au vorbit aproape toti consilierii locali, si toti deodata, si pe rand, reprezentantii firmei americane AES (firma care s-a aratat interesata pentru a studia implicarea in proiectul Bioenel, fara a detalia macar vreun aspect al acestei implicari), si primarul, si, pana la urma, nu s-a hotarat nimic. Adica, problema implicarii firmei americane AES in retehnologizarea SC Uzina Electrica, prin societatea de proiect Bioenel, cat si oferta Cuprom – despre care am scris zilele trecute – au ramas…in coada de peste. Probabil se va discuta intr-o sedinta extraordinara a AGA de la Uzina Electrica, sau de la Bioenel, sau de la Consiliul Local… Nimeni, oficial, nu a putut sa-mi spuna ce s-a hotarat. Asa ca, pana la noi ordine, ramane cum am stabilit: de proiectul Bioenel s-a ales rumegusul. Si nici CET nu se simte prea bine.

Altfel, s-a hotarat ajustarea pretului la apa potabila in municipiul Zalau. S-a majorat, chiar daca domnul director Eugen Pop, de la filiala Zalau a Companiei de Apa Somes SA Cluj, a tinut sa ne asigure ca s-a ajustat. Noul pret al unui metru cub de apa potabila la Zalau este de 2,18 lei cu TVA, pentru populatie, iar pentru restul utilizatorilor de 1,83 lei fara TVA. Impotriva acestei majorari a votat consilierul Alexandru Onac, iar cei ai PSD s-au abtinut. Un alt proiect de hotarare votat ieri de consilierii locali ai Zalaului a fost cel de aprobare a consumului de carburanti pentru scuterele Primariei. Ati citit bine: Primaria va avea sapte scutere (la vreo 53 de milioane de lei fiecare), fiecare scuter urmand sa consume 25 de litri/luna. Cele sapte scutere vor fi folosite de inspectorii Primariei. Cam noua luni pe an. Despre restul proiectelor de hotarare aprobate sau respinse ieri, in editia de maine.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »