Grupurile vulnerabile, sprijinite pentru a se incadra in munca

Magazin Salajean 14 octombrie 2010 0

Grupurile vulnerabile, sprijinite pentru a se incadra in muncaGrupul Judetean de Sprijin pentru Economia Sociala va functiona, incepand de maine, la nivelul Institutiei Prefectului judetului Salaj, din el urmand sa faca parte atat institutii publice locale si judetene, cat si ONG-uri care au atributii in sprijinirea persoanelor sau a grupurilor dezavantajate.

Organismul va fi infiintat in cadrul proiectului Impreuna, pentru o societate mai buna, in valoare de trei milioane de euro, al carui beneficiar este Agentia Nationala pentru Romi. Obiectivul general al proiectului il reprezinta imbunatatirea participarii grupurilor vulnerabile pe piata muncii si promovarea incluziunii sociale prin dezvoltarea structurilor si activitatilor specifice economiei sociale, prin intermediului Centrelor Regionale de Resurse pentru Economia Sociala.

Grupul Judetean va avea ca scop implementarea unor programe sau proiecte care vizeaza dezvoltarea economiei sociale, acordarea de asistenta in identificarea a ceea ce comunitatea poate oferi sub forma de bune practici in domeniul economiei sociale, elaborarea unui plan local de actiune sau a unei strategii locale pentru cresterea gradului de incluziune sociala la nivelul judetului Salaj, prevenirea si combaterea fenomenului excluziunii sociale a grupurilor vulnerabile (persoane de etnie roma, persoane cu dizabilitati, persoane cu venit minim garantat) etc.

Tot maine, in urma criteriilor propuse de catre Agentia Nationala pentru Romi, vor fi selectate comunitatile de romi din doua localitati salajene, care vor beneficia de consultanta din partea structurilor formate in cadrul proiectului in vederea elaborarii si implementarii de proiecte privind dezvoltarea economiei sociale. Pe lista localitatilor luate in calcul pentru aceasta selectie se regasesc Boghis, Pusta Vale, Ileanda, Dragu, Jibou ori Nusfalau.

Conceptul de dezvoltare a economiei sociale este unul relativ nou, urmarindu-se astfel dezvoltarea comunitatilor dezavantajate prin crearea de firme si/sau microintreprinderi la nivel local, in care urmeaza sa fie angajate persoane cu o situatie materiala si sociala precara.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »