Greva de avertisment la Cuprom

Magazin Salajean 22 octombrie 2010 0

Greva de avertisment la Cuprom

Circa 60 de angajati ai fabricii de sarma Cuprom Zalau au declansat, ieri, o greva de avertisment, cu intreruperea activitatii in intervalul orar 14-16. Oamenii au protestat, astfel, fata de refuzul conducerii de a semna prelungirea vechiului contract colectiv de munca. Nu avem nicio revendicare salariala. Tot ce vrem este prelungirea contractului colectiv de munca anterior si, implicit, respectarea prevederilor din acel document, ne-a declarat Stefan Boros, liderul de sindicat din cadrul Cuprom Zalau.

Potrivit afirmatiilor sale, patronatul nu este de acord cu varianta documentului anterior, motiv pentru care nu mai vrea sa incheie acte aditionale de prelungire a contractului. Oferta conducerii presupune eliminarea unor drepturi salariale, printre care sporuri, prime ori indexarea cu inflatia din trei in trei luni. Altfel spus, sa ne taie din salarii, a precizat reprezentantul salariatilor din fabrica de sarma. Boros a mai spus ca legea le da dreptul sa intre in greva generala in termen de cinci zile de la data grevei de avertisment. Speram, totusi, sa nu se ajunga in aceasta situatie, a precizat liderul sindical.

Cuprom, cel mai mare producator de cupru din Romania, s-a confruntat cu probleme financiare si a intrat in insolventa la sfarsitul anului 2008, dupa ce Tribunalul Comercial Bucuresti a admis procedura de faliment la solicitarea unei firme de consultanta. Fabrica de la Baia Mare a fost inchisa, iar 200 de persoane, lasate fara slujbe. Chiar daca pe poarta unitatii de la Zalau nu a fost pus, cel putin deocamdata, lacatul, lucrurile nu sunt prea roz nici aici. Din cauza diminuarii comenzilor, se lucreaza doar in sectia trefilare, celelalte doua – laminorul si emailarea – fiind inchise. In prezent, in fabrica mai lucreaza 105 persoane.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »