Gratuitatea pe mijloacele de transport în Zalău: acte necesare și categoriile de persoane beneficiare

Primăria municipiului Zalău a anunțat, luni, condițiile ce trebuie îndeplinite de anumite categorii de persoane pentru a beneficia de transport gratuit cu mijloacele de transport în comun ale societății Transurbis, pe raza municipiului. Având în vedere Hotărârea de Consiliu Local numărul 443 din 20 decembrie 2018, toți pensionarii cu domiciliul în Municipiului Zalău, indiferent de vârsta sau motivele de pensionare, precum și persoanele vârstnice definite conform Art. 1 alin. 4 din Legea 17/ 2000 republicată privind asistența socială a persoanelor vârstnice (adică persoanele care au îndeplinit vârsta de pensionare stabilită de lege), inclusiv copiii care beneficiază de pensie de urmaș cu domiciliul în Zalău, elevi, studenți precum și alți beneficiari (veterani de război, invalizi și văduve de război precum și eroi, martiri ai Revoluției din Decembrie 1989, pentru persoanele persecutate din motive politice, persoane deportate în străinătate ori constiuite prizonieri) vor circula gratuit în baza abonamentelor gratuite eliberate de Transurbis. Actele necesare și abonamentele vor fi distribuite în punctele de vânzare bilete și abonamente.

Actele solicitate pentru pensionari sunt: 0 fotografie tip buletin; copie și original cupon pensie/copie și original decizie de pensionare; copie și original BI/CI; declarație privind acordul prelucrării datelor personale.

Actele solicitate pentru alți beneficiari sunt:
Copie și original certificat/legitimația/documentul care îi conferă una din calitățile menționate, în termen de valabilitate; o fotografie tip buletin; copie și original BI/CI; Declarație privind acordul prelucrării datelor personale.

Actele solicitate pentru elevi și studenți sunt următoarele: Pentru elevi până la 14 ani: o fotografie tip buletin; certificat de naștere copie; BI/CI al unuia dintre părinți copie; carnet de elev vizat la zi de unitatea de învățământ; declarație părinte/tutore privind acordul prelucrării datelor personale.

Pentru elevi peste 14 ani: o fotografie tip buletin; BI/CI original și copie; Carnet de elev vizat la zi de unitatea de învățământ; declarație privind acordul prelucrării datelor personale.

Pentru studenți: o fotografie tip buletin; BI/CI original și copie; Carnet de student vizat la zi de unitatea de învățământ; declarație privind acordul prelucrării datelor personale.

Pentru preșcolari cu vârsta între 5 ani până la vârsta școlară: o fotografie tip buletin; Certificat de naștere, copie; BI/CI al unuia dintre părinți, copie; declarație părinte/tutore privind acordul prelucrării datelor personale.

Toate aceste documente se vor depune la unitățile de distribuire bilete și abonamente ale Transurbis.

 

 

 

Alte articole

One Thought to “Gratuitatea pe mijloacele de transport în Zalău: acte necesare și categoriile de persoane beneficiare”

  1. Anonim

    pentru ce naiba mai cereti copie dupa decizia de pensionare, dragi functionari? sunteti sanatosi la cap????

Leave a Comment