Gradinitele din Valcau, reabilitate pe ultima suta de metri

Magazin Salajean 20 noiembrie 2007 0

Unitatile de invatamant din comuna Valcau de Jos au intrat in reabilitare pe ultima suta de metri din acest an. In aproximativ o luna, autoritatile locale si directorii acestor unitati doresc ca la gradinita din Valcau de Sus sa se inlocuiasca acoperisul si sa se amenajeze grupuri sanitare in incinta cladirii. De asemenea, printre obiectivele urmarite la aceasta unitate de invatamant se numara si schimbarea tamplariei, precum si tencuirea peretilor exteriori.

Suma alocata acestei investitii este de 500.000 de lei, bani pe care gradinita i-a primit de la Guvern.

O alta gradinita care va fi modernizata este cea din localitatea Subcetate, unde, de altfel, va fi luata in lucru si cladirea scolii gimnaziale. Se vor inlocui tamplaria din lemn cu PVC, iar in locul dusumeei se va pune parchet melaminat si gresie pe coridoare.

Primarul Ionel Rosan ne-a declarat ca, si in acest caz, suma care va fi investita este de 500.000 de lei, bani de la Guvern.

In ceea ce priveste lucrarile la Scoala Generala Valcau de Jos, acestea sunt aproape finalizate. S-au executat grupuri sanitare pe doua nivele si s-a finalizat o extindere a scolii, prin folosirea unui cuantum de 150.000 de lei pe care i-am primit de la Guvern, ne-a spus Ionel Rosan.

Caminul cultural – modernizat

Alte lucrari sunt derulate la caminul cultural din Valcau de Sus.

Se executa tencuieli exterioare, se amenajeaza un grup sanitar, scari si o bucatarie, iar pentru scena este prevazuta inlocuirea tamplariei din lemn cu PVC.

Acest obiectiv se finanteaza de Ministerul Culturii prin Programul national pentru asezamintele culturale din mediul rural. In urma selectiei au fost declarate eligibile pentru finantare 29 de proiecte la nivel de tara, printre care doua din judetul Salaj, unul in comuna Dobrin, iar altul la noi. Suma alocata pentru acest obiectiv este de 170.000 de lei, din care 146.569 de lei prin proiect, iar diferenta este contributie proprie, a spus primarul Rosan.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »