Gata cu fuga pentru plata contributiilor la stat

Magazin Salajean 13 septembrie 2010 0

Gata cu fuga pentru plata contributiilor la statSalajenii care realizeaza venituri de natura profesionala nu mai trebuie sa alerge de la o institutie la alta pentru a-si plati contributiile la stat, conform ultimelor modificari legislative aduse Ordonantei 58/2010.

Peste 640 de salajeni au stat la cozi, saptamanile trecute, sa plateasca impozitele pe veniturile de natura profesionala la Casa Judeteana de Pensii (CJP) Salaj. Potrivit reprezentantilor institutiei, majoritatea dintre acestia, respectiv 500 de salajeni, si-au achitat contributiile aferente veniturilor ca Persoana Fizica Autorizata (PFA), in timp ce doar patru pentru drepturi de autor. Conform unor noi reglementari legislative, incepand din aceasta luna, acestia nu vor mai trebui sa se opreasca pe la ghisee sa-si plateasca darile catre stat.

Prin noile modificari aduse la Ordonanta 58/2010, persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale, drepturi de autor, drepturi conexe acestora si/sau in baza unor conventii/contracte civile nu vor mai trebui sa se prezinte personal pentru plata contributiilor individuale de asigurari sociale. Cea mai importanta schimbare este cea legata de faptul ca, incepand din aceasta luna, impozitele vor fi virate de angajatori. De asemenea, sunt aduse clarificari in ceea ce priveste venitul de natura profesionala realizat in mod ocazional sau cu caracter de regularitate.

Noul act normativ explica faptul ca persoanele care, in mod ocazional, realizeaza, pe langa veniturile de natura salariala, si venituri de natura profesionala, cum ar fi drepturi de autor, nu datoreaza contributiile individuale si pentru aceste venituri de natura profesionala. In schimb, persoanele care, in mod ocazional, realizeaza exclusiv venituri de natura profesionala datoreaza contributiile individuale, a explicat, in cadrul unei conferinte de presa, seful Serviciului Evidenta Contribuabili din cadrul CJP Salaj, Maria Tiriac. Potrivit sursei citate, in aceasta situatie, baza de calcul anuala nu poate depasi de cinci ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.

In ceea ce priveste persoanele care realizeaza, cu caracter de regularitate, pe langa veniturile de natura salariala, si venituri de natura profesionala, acestea datoreaza contributiile individuale si pentru aceste venituri. Si in acest caz, dar lunar, baza de calcul nu poate depasi cele cinci salarii medii brute, de 1.836 de lei. Ultima modificare este facuta in ceea ce priveste persoanele care realizeaza, cu caracter de regularitate, exclusiv venituri de natura profesionala. Si salajenii care se incadreaza in aceasta categorie vor plati impozite, baza de calcul lunara fiind tot in limita celor cinci salarii medii brute. A fost definita si notiunea de venit realizat in mod ocazional. Acestea sunt veniturile realizate ca urmare a desfasurarii unei activitati in mod sporadic, fara caracter de regularitate. Mai multe detalii vom avea dupa ce vor fi emise normele metodologice, a completat Maria Tiriac.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »