Fundaţia “Acasă” Zalău cere sprijin autorităţilor

Magazin Salajean 13 aprilie 2011 0

Fundaţia “Acasă” Zalău cere sprijin autorităţilor

Conducerea Fundaţiei Acasă Zalău a participat, în cursul zilei de ieri, la o întâlnire cu prefectul judeţului Sălaj, Vegh Alexandru şi reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Sălaj pentru a cere sprijinul autorităţilor, atât în ceea ce priveşte o mai bună finanţare de la bugetul de stat centrului medical pe care fundaţia îl administrează, cât şi perspectivele de dezvoltare ale fundaţiei româno-olandeze.

La întrevedere au fost prezenţi, din partea Fundaţiei Acasă: Joseph Samperman – preşedintele Consiliului Director, Vasile Pădurean – preşedintele Consiliului de Administraţie, şi Leontin Băbţan – manager general; respectiv din partea CAS Sălaj, Claudiu Bârsan – preşedinte, şi Marius Tăutu – director de Relaţii Contractuale.

În acest context, reprezentanţii Fundaţiei Acasă au precizat faptul că se are în vedere o dezvoltare a activităţii pe segmentul îngrijirilor paleative şi a recuperării motorii a copiilor, cu un important sprijin financiar din partea unor entităţi private olandeze, în special în ceea ce priveşte dotarea cu aparatură medicală şi extinderea clădirilor existente.

În ceea ce priveşte activitatea actuală a centrului, Leontin Băbţan a subliniat faptul că, în condiţiile unei finanţări de la bugetul de stat a unui număr redus de paturi, sub capacitatea unităţii medicale, s-au creat liste de aşteptare pentru pacienţi, sens în care a cerut sprijinul autorităţilor pentru rezolvarea situaţiei. Marius Tăutu a precizat faptul că, în conformitate cu ultimele modificări legislative, activitatea Fundaţiei Acasă a fost finanţată în limita resurselor alocate, nediscriminatoriu comparativ cu celelalte unităţi medicale cu paturi din judeţ şi că, în perspectiva adoptării unor standarde de calitate pentru activitatea medicală, este posibil ca nivelul acestei finanţări să crească.

În condiţiile în care bugetul sistemului judeţean de sănătate este cunoscut numai pentru primele cinci luni din acest an, prefectul Vegh Alexandru a dat asigurări că îşi va oferi tot sprijinul pentru ca, începând cu luna iunie, Centrul Acasă să poată acorda îngrijiri medicale unui număr sporit de pacienţi, dar şi pentru ca planurile de extindere ale fundaţiei să se poată concretiza.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »