Frunzele uscate – transformate în compost pentru flori în Zalău

Mihaela Moldovan 15 noiembrie 2012 1
Frunzele uscate – transformate în compost pentru flori în Zalău

 

Trei, patru remorci pline de frunze uscate şi deşeuri stradale, adunate de angajaţii SC Citadin SRL de pe străzile şi trotuarele Zalăului, ajung zilnic la staţia de compostare din municipiu. Odată sortat, o bună parte din acest material este numai bun pentru a fi transformat în compost pentru serele care funcţionează pe strada Fabricii. “În fiecare zi, se adună cam trei, patru remorci pline de frunze şi deşeuri stradale, însemnând ramuri şi crengi uscate. Acest material se sortează, iar ceea ce este curat se toacă mărunt şi se lasă la omogenizat, câteva săptămâni, până se transformă în compost. Ce este cu impurităţi se transportă la rampa de gunoi. Compostul rezultat se foloseşte în sere, la flori”, a declarat purtătorul de cuvânt al SC Citadin SRL.

În primele şase luni ale anului în curs, la staţia de compostare a Zalăului au ajuns nu mai puţin de 90 de tone de frunze uscate, mare parte din acestea îngrăşând, în final, straturile de flori din sere.

Procedeul folosit de administraţia locală zălăuană se întâlneşte şi în cazul altor administraţii locale municipale din ţară. Spre exemplu, la Oradea, aspiratoarele firmei de salubritate adună zilnic din parcuri ori de pe străzi în jur de zece tone de frunze uscate, care sunt transformate în îngrăşământ ori pământ de flori. Administraţia locală ordănează scoate bani din produsul finit, vânzându-l la un preț de 30 de bani pentru un kilogram oricui dorește să-l cumpere. Astfel, un sac de trei litri plin cu pãmânt de flori fabricat din frunze se vinde cu 1,20 lei, iar unul de 20 de litri cu 6 lei. În funcţie de cantitatea cumpãratã preţul poate scãdea chiar şi cu 30 la sută. În fiecare an la staţia de compost din Oradea ajung în jur de 700 de tone de reziduri care se transformã în pãmânt de flori.

 

 

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Florentina 16 noiembrie 2012 at 17:52 - Reply

    Foarte igenios! Felicitări pentru inițiativă! Îmbinăm utilul cu plăcutul.:)

Lasa un Raspuns »