Flori şi cadouri de Ziua Internaţională a Femeii

Magazin Salajean 8 martie 2011 0

Flori şi cadouri de Ziua Internaţională a Femeii

Sute de buchete şi ghivece de flori împânzesc astăzi municipiul Zalău, comercianţii amplasându-şi standurile încă de duminică dimineaţa în cele mai aglomerate zone, în speranţa unor vânzări cât mai profitabile cu ocazia zilei de 8 Martie – Ziua Internaţională a Femeii. În mod cert, aceste buchete pastelate şi parfumate, însoţite de o urare sinceră, pot aduce bucurie în sufletul persoanei dragi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al municipalităţii, Manuela Ghiuruţan, pentru această perioadă au fost eliberate 20 de avize de comercializare flori. Locaţiile pentru care s-au solicitat autorizaţii sunt: zonele Perla, Uz Casnic şi Şcoala Genenerală Iuliu Maniu, Piaţa 1 Decembrie 1918 (platoul din faţa Prefecturii Sălaj) şi la troiţă.

Preţurile pornesc de la 5 lei pentru un mic ghiveci de flori, în timp ce preţul unui fir de trandafir începe de la 7 lei, iar pentru un aranjament floral costurile ajung la câteva zeci de lei. Cele mai accesibile flori sunt zambilele, garoafele, petuniile şi bineînţeles, florile vestitoare ale primăverii, ghioceii. Pentru pretenţioşi se numără orhideea, crinul asiatic, calele, Begonia etc.

Cadourile care să arate aprecierea femeilor ca mame, soţii, surori, prietene, colege de serviciu şi nu numai, nu se rezumă doar la aranjamentele florale. Pentru câteva idei de cadouri, vă prezentăm următoarele sugestii: un tort cu mesaj personalizat, o cutie cu bomboane de ciocolată, rezervare la restaurant pentru o cină în familie, o şedinţă de tratament la un salon Spa, abonamente la sală fitness, bilete la un spectacol muzical, dar şi un weekend într-o staţiune turistică.

Data de 8 Martie este prilej de sărbătoare pentru femei, fiind trecută în calendar drept Ziua Internaţională a Femeii. Această zi de sărbătoare marchează la nivel mondial realizările economice, politice şi sociale ale femeilor din toată lumea. Iniţial această sărbătoare a fost un eveniment politic socialist, dar în timp a devenit pur şi simplu o ocazie pentru bărbaţi să-şi exprime dragostea lor pentru femeile din jurul lor. Ziua de 8 Martie mai este considerată şi prima zi a sezonului de primăvară.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »