Finantari pentru proiecte culturale

Magazin Salajean 10 martie 2009 0

Administratia Fondului Cultural National (AFCN) a lansat, la inceputul lunii martie, o noua sesiune de finantare pentru proiecte culturale. Suma totala disponibila este de 1.897.000 lei, distribuita dupa cum urmeaza: activitati muzeale 127.710 lei; arte vizuale si arhitectura 295.020 lei; dans 76.230 lei; diversitate culturala 73.260 lei, educatie culturala 152.460 lei, interventie culturala 73.260 lei; management cultural si formare profesionala 157.410 lei; muzica 264.330 lei; patrimoniu cultural national 311.850 lei, patrimoniu imaterial 173.250 lei, teatru 157.410 lei. Perioada de inscriere a proiectelor culturale este cuprinsa in intervalul 2 martie-1 aprilie a.c. Termenul limita de inscriere a proiectelor culturale este 1 aprilie, ora 15,00.

Solicitarile se fac online accesand adresa: http://www.afcn.ro/programe/sign_up/ si respectand instructiunile afisate si Ghidul solicitantului unei finantari. La concurs pot participa: persoane fizice autorizate, asociatii, fundatii, institutii publice de cultura, societati comerciale care deruleaza activitati culturale. A.F.C.N. acorda finantari nerambursabile pentru proiecte culturale cu derulare in perioada cuprinsa intre data semnarii contractului de finantare si data de 1 octombrie 2009.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »