Filonas vrea sa fie repus in drepturi la Casa de Pensii

Magazin Salajean 11 februarie 2010 0

Filonas vrea sa fie repus in drepturi la Casa de PensiiOrdinul prin care fostul director al Casei Judetene de Pensii (CJP) Salaj, Filonas Chis, a fost demis, in luna octombrie a anului trecut, a fost suspendat ca urmare unei sentinte date in luna februarie, de catre Curtea de Apel Cluj. In opinia lui Filonas Chis, suspendarea ordinului presupune reinstalarea sa in fruntea institutiei amintite.

Am primit deocamdata o minuta a sentintei Curtii de Apel Cluj, prin care se suspenda ordinul prin care am fost demis. Sentinta are caracter imediat si obligatoriu, chiar daca impotriva ei Casa Nationala de Pensii va face recurs. De altfel, am si trimis o copie a minutei la Bucuresti, pentru a clarifica situatia mea, a precizat, miercuri, fostul director al CJP Salaj. Acesta a adaugat faptul ca, dupa ce va intra in posesia sentintei, va promova si o actiune pe fond pentru anularea ordinului si primirea drepturilor salariale cuvenite.

Filonas considera ca nu este normal ca cei doi fosti directori adjuncti sa fie pastrati in functie, in vreme ce numai el a fost demis. Institutia amintita nu are actualmente niciun director, dupa ce, la concursul pentru functia de director coordonator, sustinut in toamna anului trecut, niciunul dintre cei doi candidati ce s-au prezentat, Filonas Chis si Aurora Sabou, nu au reusit sa se impuna. Ulterior, nu a mai fost organizat un alt concurs, functia fiind ocupata, temporar, prin delegare, de catre directorul coodonator adjunct, Anamaria Pernes.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »