Filiala Sălaj a Crucii Roşii sărbătoreşte 135 de ani de la înfiinţare

Magazin Salajean 4 iulie 2011 0

Filiala Sălaj a Crucii Roşii sărbătoreşte 135 de ani de la înfiinţareConducerea şi voluntarii Filialei Sălaj a Crucii Roşii au sărbătorit, în cursul zilei de vineri, aniversarea a 135 de ani de la înfiinţarea Crucii Roşii Române. Evenimentul s-a desfăşurat la sediul unităţii sălăjene, unde au fost prezenţi preşedintele filialei – Alexandru Şerban, directorul Laura Bugenţeanu, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj – Tiberiu Marc, subprefectul Onorica Abrudanu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj – Ligia Marincaş, coordonatorul Centrului de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog Sălaj – Valer Merce, precum şi alţi colaboratori.

Întrunirea a început prin citirea unui mesaj de către voluntari despre ceea ce înseamnă Crucea Roşie Română. Au urmat apoi mesajele de felicitare a conducerii şi membrilor Filialei Sălaj a Crucii Roşii, pentru rezultatele deosebite obţinute pe parcursul acestui an. Astfel, s-a scos în evidenţă performanţa obţinută de voluntarii detaşamentului de intervenţii la situaţii de urgenţă la Competiţia Naţională de Prim Ajutor, respectiv locul I în cadrul zonei de Nord-Vest a ţării, echipajul urmând a reprezenta judeţul la faza naţională alături de alte şapte echipe. Au fost desfăşurate acţiuni sociale pentru vârstnici, familii sărace şi copii sau tineri bolnavi, precum şi activităţi în colaborare cu alte instituţii.

La 4 iulie 1876, a luat fiinţă Societatea de Cruce Roşie din România, care şi-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colţea din Bucureşti. Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române, se regăsesc importante personalităţi ale vremii: Nicolae Creţzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino şi Dr. Carol Davila. Primul preşedinte al Crucii Roşii Române a fost prinţul Dimitrie Ghica. Misiunea acestei instituţii non-guvernamentale şi apolitice este de a asista persoanele vulnerabile în situaţii de dezastre naturale şi de conflict armat. Prin programele şi activităţile sale în beneficiul societăţii contribuie la alinarea şi prevenirea suferinţei sub toate formele, protejează sănătatea şi viaţa, promovează respectul faţă de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naţionalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenenţă socială sau politică. Toate acţiunile Crucii Roşii se desfăşoară permanent cu respectarea celor şapte Principii Fundamentale: Umanitate, Imparţialitate, Neutralitate, Independenţă, Voluntariat, Unitate şi Universabilitate.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »