Familiile cu venit mediu peste 850 de lei nu vor primi ajutor de încălzire

Magazin Salajean 19 mai 2011 0

Familiile cu venit mediu peste 850 de lei nu vor primi ajutor de încălzireSubvenţiile pentru energia termică sunt puse din nou în discuţie de guvernanţi, care consideră necesară modificarea plafonului până la care se pot acorda aceste ajutoare. Venitul pe membru de familie pentru acordarea subvenţiei la energia termică ar putea fi de maxim 850 de lei lunar. Cei care au venituri pe membru de familie, de 850 de lei vor primi o alocaţie substanţială din partea statului, persoanele singure vor beneficia de un ajutor suplimentar, iar cei cu salariu mai mare vor avea un ajutor mai mic. Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au solicitat Guvernului eliminarea subvenţiilor la energia termică cel târziu până la sfârşitul lunii august, alocaţiile pentru încălzire urmând să fie orientate exclusiv către persoanele defavorizate. Subvenţia pentru producerea energiei termice este acordată în prezent atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetele locale.

Suma totală cheltuită de la bugetul municipal pentru ajutorul de încălzire în sezonul 2010-2011 a fost de 1,611 milioane de lei, din care: pentru încălzire cu lemne 22.040 de lei (prin Legea 416/2001), pentru încălzire cu lemne dar prin alte categorii de acte normative 63.975 de lei, pentru energie termică 93.573 lei şi pentru gaze 1,431 milioane de lei (nefiind incluse sumele pentru luna martie 2011). De aceşti bani au beneficiat în sezonul rece 4.211 de familii din Zalău, din care 409 pentru lemne, 207 pentru energie termică şi 3.595 pentru gaze naturale. Potrivit informaţiilor furnizate de Manuela Ghiuruţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Zalău, în sezonul 2010-2011 numărul beneficiarilor a scăzut cu 52,2 la sută faţă de sezonul rece anterior (2009-2010), când 8.068 de familii au beneficiat de subvenţia la încălzire.

Subvenţia pentru încălzirea cu lemne, potrivit Legii 416/2001 se ridica la 58 de lei lunar, iar pentru alte categorii se aloca cel mult 54 de lei lunar, dacă venitul pe persoană era până la 155 de lei, şi cel puţin 16 lei lunar, dacă venitul pe membru de familie era cuprins între 540-615 lei. Pentru energia termică s-a beneficiat de 90 la sută compensare dacă venitul pe persoană era de până la 155 de lei, şi de 10 la sută dacă venitul era cuprins între 540-615 lei. Consumatorii de gaze naturale au beneficiat de subvenţie în valoare de cel mult 262 de lei în cazul în care venitul mediu pe membru de familie era mai mic de 155 de lei, şi de 19 lei dacă venitul pe persoană se încadra între 540-615 lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »