Fără fiţe la Spitalul Judeţean

Magazin Salajean 30 mai 2011 0

Fără fiţe la Spitalul Judeţean

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj va interzice medicilor şi asistenţilor medicali să poarte ceasuri de mână, inele, unghii lăcuite şi unghii aplicate, măsura făcând parte dintr-un regulament care urmăreşte reducerea riscurilor apariţiei infecţiilor nosocomiale.

Regulamentul respectiv a fost elaborat împreună cu reprezentanţi ai Asociaţiei Medical Support in Romania din Marea Britanie, în cadrul campaniei „Salvează vieţi spălându-te pe mâini” organizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi la care spitalul din Zalău a aderat. De altfel, unitatea medicală zălăuană este printre cele trei spitale din România care s-au implicat în campania derulată de OMS. „În această săptămână am desfăşurat acţiuni privind conştientizarea importanţei igienei corecte a mâinilor. Împreună cu reprezentanţi ai Asociaţiei Medical Support in Romania, am organizat cursuri pentru personalul medical şi am stabilit un regulament care va fi pus în aplicare, într-o lună, şi care interzice medicilor şi asistenţilor să poarte la serviciu ceasuri de mână, unghii lungi şi lăcuite şi unghii aplicate. Este o măsură care urmăreşte reducerea riscurilor apariţiei infecţiilor nosocomiale”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, managerul Spitalului Judeţean, Ioan Mureşan.

Potrivit sursei citate, medicii şi asistenţii medicali nu vor avea voie să poarte nici inele cu piatră, dat fiind că sub aceasta pot fi ascunse bacterii care ar putea fi transmise pacienţilor. „Cursurile din această săptămână au fost susţinute de o echipă de medici şi asistente din Marea Britanie, ca parte a colaborării pe care spitalul nostru o are cu Asociaţia Medical Support in Romania. Au fost cursuri privind igiena mâinilor, rezistenţa la antibiotice, metode de îmbunătăţirea calităţii, îngrijirea dispozitivelor invazive, prevenirea escarelor şi îngrijirea plăgilor”, a spus Mureşan.

Echipa din Marea Britanie a verificat efectuarea corectă a tehnicilor de spălare a mâinilor folosind un echipament cu ultraviolete care evidenţiază cât de bine s-a spălat pe mâni fiecare angajat şi care a fost donat spitalului din Zalău de către firma engleză DaRo.

Reprezentantul Asociaţiei Medical Support in Romania, medicul specialist microbiolog Laura Heath, a declarat, vineri, în aceeaşi conferinţă de presă, că Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj este singurul din România care a tradus şi a tipărit în limba română 350 de exemplare a posterului „5 momente pentru igiena mâinilor”, elaborat de OMS, pentru a fi afişat în fiecare salon şi cabinet medical. „Igiena corespunzătoare a mâinilor şi controlul infecţiilor nosocomiale sunt foarte importante în fiecare spital. Am constatat că în spitalul din Zalău este curăţenie şi ordine. În Marea Britanie, avem situaţii în care medicii şi asistentele nu pun la loc instrumentarul medical şi se ceartă pentru că apoi nu îl găsesc. În spitalul din Zalău, fiecare secţie este foarte ordonată”, a declarat Laura Heath.

De altfel, în 2010, Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj a avut o rată a infecţiilor nosocomiale de 0,5 la sută (60 de infecţii, n.r.), în timp ce în acest an s-au înregitrat circa 30 de asemenea infecţii.

Antibiotice mai puţine

Specialiştii englezi mai au o recomandare pentru spitalul sălăjean: administrarea antibioticelor să se realizeze cu mai multă grijă şi măsură. Mai exact, antibioticele trebuie administrate intravenos doar în caz de infecţie gravă, infecţiile uşoare putând fi tratate cu antibiotice orale. „La noi, jumătate din fondurile pentru medicamente merg pe antibiotice. Sunt pacienţi care cer să li se administreze antibiotice şi care spun, când nu primesc aşa ceva, că medicul nu se ocupă de ei. De fapt, trebuie să lase medicul să decidă şi să aleagă modalitatea de tratament”, a spus Ioan Mureşan.

Acest lucru a fost susţinut şi de specialiştii britanici, care au declarat că în spitalele din Marea Britanie se administrează intravenos antibiotice doar în caz de infecţie gravă şi că, dacă după 48 de ore, starea pacientului s-a îmbunătăţit, se trece la administrarea de antibiotice pe cale orală.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »