Fără administraţii locale subdimensionate în Sălaj

Magazin Salajean 7 martie 2011 0

Fără administraţii locale subdimensionate în Sălaj

Primăriile cu angajaţi puţini vor avea posibilitatea să-şi redimensioneze aparatul propriu în funcţie de nevoi. Guvernul a emis, zilele trecute, o ordonanţă de urgenţă prin care autorităţile locale vor avea posibilitatea de a face angajări pe posturile unice. Ocuparea locurilor vacante se va face la solicitarea primarului-ordonatorul principal de credite, cu aprobarea prefectului şi cu avizul Guvernului, prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

O parte din posturile din administraţia publică locală vor fi ocupate prin prioritizarea locurilor vacantate la nivel judeţean. Excepţie de la reglementările adoptate prin această ordonanţă fac unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, în care angajările sunt reglementate expres prin Ordonanţa 34/2009 şi se urmăreşte, aidoma ca în structurile de la nivel central, încadrarea unei singure persoane numai dacă şapte angajaţi au părăsit sistemul.

Vegh Alexandru, prefectul de Sălaj a apreciat acest demers şi a explicat că el se justifică în cazul primăriilor subdimensionate, cu număr redus de personal. Sunt multe primării cu 10-11 angajaţi, sau chiar mai puţini (de exemplu, la Agrij, Carastelec, Mirşid, Fildu de Jos), care aproape nu mai pot funcţiona din cauza deficitului de personal. Hotărârea de Guvern prevede că în baza unei motivări precise, primarii se pot adresa la nivel judeţean şi noi centralizăm solicitările lor şi propunem Ministerului Administraţiei şi Internelor ocuparea postului respectiv, cu condiţia de a se încadra în bugetul local pentru acest an.

Subliniez că este vorba de posturile unice, ale căror atribuţii nu pot fi date altor persoane, cum ar fi cele de contabil, referent agricol, referent social, bibliotecar. Sunt câteva primării care funcţionează la limita de avarie şi edilii au declarat că nu pot face faţă problemelor cetăţenilor, cum ar fi la Pericei (de unde trei persoane s-au pensionat: secretarul, referentul agricol şi contabilul) sau la Fildu de Jos. Decizia Guvernului este o poartă deschisă către administraţiile locale, care însă nu trebuie să uite că au unele restricţii legate de angajări, cele referitoare la normativele de personal şi cele referitoare la limitările bugetare. Sper ca edilii să nu sară calul în ce priveşte această ofertă, ci să vină cu propuneri doar cei din primăriile care au probleme reale şi nu mai pot funcţiona.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »