Expozitie de obiecte artizanale din materiale reciclabile

Magazin Salajean 8 martie 2010 0

Elevii Liceului Sportiv Avram Iancu din Zalau au organizat vineri, 5 martie, a doua actiune in cadrul programului Scoli pentru un viitor mai verde, intitulata Pentru tine, natura…!. Actiunea s-a materializat prin confectionarea unor obiecte artizanale, realizate din materiale reciclabile. La deschiderea festiva, care a avut loc in sala festiva a Liceului Sportiv, au participat elevii din clasele I-VIII, insotiti de invatatoare si cadre didactice, din partea Inspectoratului Scolar inspector scolar educativ, Galvacsy Laura, precum si Echipa verde a unitatii impreuna cu profesorii coordonatori Elena Comsa si Estera Nicoda.

Directorul ajunct al unitatii scolare, Adriana Marian, i-a constientizat pe copii asupra problemelor actuale de ecologie si responsabilitatii fata de comunitate si mediul in care acestia traiesc si invata. Cu cat actiunile din cadrul programului << Scoli pentru un viitor verde >> se intensifica, cu atat succesul lor este mai mare.

Acum, la inceput de primavara, gestul copiilor poate simboliza un prim pas spre ocrotirea naturii, a mentionat Adriana Marian. Expozitia cu vanzare, deschisa cu aceasta ocazie publicului, a atras elevi ai scolii, insotiti de parinti si cadre didactice. Si echipa VERDE din cadrul Scolii Gimnaziale Iuliu Maniu din Zalau a finalizat, saptamana trecuta, actiunea de colectare-reciclare, cu un gest dedicat mamei. Inspirati de ideea profesorului Rodica Onit, coordonati de Estera Chis si Adela-Elena Crisan, copiii au confectionat diverse obiecte din materiale reciclabile si le-au prezentat intr-o expozitie in holul scolii.

Acestea urmeaza a fi oferite mamelor. O parte dintre elevi a hotarat sa investeasca suma obtinuta pe hartia colectata in ghiocei. Activitatea noastra sta sub semnul dragostei si al pretuirii, datorate << radacinilor >> noastre. Conceptul ECO presupune si dezvoltarea altruismului, a grijii fata de fiecare fiinta si intoarcerea la simplitate, ne-a spus Ioan Chis, profesor in cadrul scolii.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »