Examinarea auto, cu camere video si pe timp de noapte

Magazin Salajean 7 octombrie 2009 0

Examinarea auto, cu camere video si pe timp de noapte

Schimbarile fulger in plan politic a ministrilor pesedisti aduc cu sine modificari si in plan legislativ. Se intampla la Ministerul de Interne, unde, Vasile Blaga, interimar in functie doar de cateva zile, a hotarat sa modifice examinarea pentru obtinerea permisului de conducere. Printre schimbari, in bine pentru unii, in mai rau pentru altii, cea mai importanta se refera la instalarea de camere video, dotate cu GPS, in interiorul masinilor folosite pentru examinare. Pe durata testarii vor fi surprinse atat manevrele candidatului, inregistrarea traseului, cat si discutiile dintre candidat si examinator. Astfel, daca pana acum au tot existat cazuri in care candidatii s-au plans de subiectivitatea examinatorilor, prezenta camerei de filmat va rezolva cat de cat controversele de acest gen. Totodata, candidatii vor sutine proba teoretica in sistem informatic, completand raspunsurile prin atingerea unui ecran. Accesul la examen se va face in baza unui bon de ordine ce contine un cod de bare, pentru identificare, valabil numai in ziua testarii. Proba teoretica va putea fi data si in limba materna, la cererea candidatului, sau intr-o limba de circulatie internationala. In plus, proba practica se va putea sustine in poligon sau pe traseu, inclusiv dupa lasarea serii. Programarea la oras se va face cu cel putin sapte zile inaintea sustinerii acesteia, iar candidatii trebuie sa se prezinte la unitatea autorizata cu cel putin trei zile inaintea examenului, pentru finalizarea inscrierii. Proba teoretica se poate da fara programare, in orice data pana in ziua anterioara probei practice. Alte modificari se refera la documentele necesare candidatului precum si la intrebarile de acomodare care vor fi elaborate si administrate de Directia regim permise, la nivelul intregii tari.

Potrivit ordinului, examinarea pentru obtinerea permisului se efectueaza la serviciile publice comunitare pe raza in care solicitantii au domiciliul, resedinta sau rezidenta normala. In cazul cetatenilor UE aflati la studii in Romania, permisul se solicita la serviciul public comunitar de pe raza unitatii de invatamant la care sunt inscrisi. In plus, militarii sau persoanele care se pregatesc sa faca parte din sistemul national de aparare isi pot obtine permisul la serviciul public comunitar din apropierea unitatii in care acestia se pregatesc. Proba teoretica si cea practica se sustin la acelasi serviciu comunitar, iar examinatorii trebuie sa fie atestati de Directia regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor din cadrul MAI. Proiectul, care cuprinde noile proceduri de examinare pentru obtinerea permisului de conducere, va fi supus dezbaterii publice pana in 15 octombrie.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »