Evreii vor sa investeasca in branza de Simleu

Magazin Salajean 17 august 2010 0

Evreii vor sa investeasca in branza de SimleuDirectorul Muzeului National al Holocaustului din Simleu Silvaniei, Daniel Stejeran, s-a intalnit cu presedintele Israelului, Shimon Peres, saptamana trecuta, cand acesta din urma s-a aflat intr-o vizita oficiala la Bucuresti. Momentul a fost unul relevant atat la nivel national – fiind prima vizita a unui presedintele al Israelului pe teritoriul Romaniei, dupa infiintarea statului Israel in 1952, cat si la nivel local, dat fiind ca la Simleu Silvaniei a demarat, cu sprijnin din partea unor investitori evrei, un proiect privind promovarea in Europa a unor sortimente de branzeturi ca brand-uri salajene.

Presedintele Israelului, Shimon Peres, s-a aflat saptamana trecuta in Romania pentru o vizita de stat de trei zile, ce a facut parte dintr-un turneu pe care presedintele israelian l-a realizat in Romania si Bulgaria, tema principala fiind strangerea relatiilor cu Uniunea Europeana si dosarele specifice Orientului Mijlociu.

In cadrul evenimentului desfasurat la Sinagoga Mare din Bucuresti, au avut loc discutii oficiale cu presedintele Romaniei, cu primul-ministru si presedintii celor doua camere ale legislativului, dar si intalniri cu membrii comunitatii evreiesti si cu directorul Muzeului National al Holocaustului din Simleu Silvaniei, Daniel Stejeran.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »