Episcopul Siluan al Ungariei, oaspete al Mănăstirii “Sfânta Maria” din Rus

Magazin Salajean 27 aprilie 2011 0

Episcopul Siluan al Ungariei, oaspete al Mănăstirii “Sfânta Maria” din Rus

Mii de zălăuani au întâmpinat, şi în acest an, praznicul Învierii Domnului la Catedrala Episcopală Înălţarea Domnului din Zalău. Slujba din acest lăcaş a fost oficiată de episcopul Sălajului, Prea Sfinţitul Petroniu, alături de un sobor de preoţi. Lumina Sfântă, aşa cum a anunţat preotul paroh, Ioan Ghiurco, a fost adusă de la Mormântul Sfânt. Cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Petroniu şi în acest an o delegaţie a Episcopiei Sălajului a preluat de la Aeroportul din Cluj-Napoca Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim.

Credincioşii care au participat la acest mare eveniment, s-au bucurat nu doar de Lumina Învierii, ori de cele 10.500 de pahare cu paşti, ci şi de învăţătura şi cântările Utreniei Învierii Domnului. În prima zi de Paşte, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie tot la Biserica Sfânta Vinere din Zalău, iar în cea de-a doua zi la Jibou, în Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe, al cărui demisol a fost târnosit în 23 aprilie 2002, dată de la care lucrările la acest lăcaş sunt în derulare. În cuvântul de învăţătură, Prea Sfinţitul Petroniu a făcut o retrospectivă a evenimentelor din Săptămâna Patimilor, a prezentat şi tâlcuit Învierea Domnului. Ieri, în cea de-a treia zi de Paşte, arhiereul ortodox al Sălajului a săvârşit Sfânta Liturghie la Şimleu, în lăcaşul cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Vineri, 29 aprilie, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, credincioşii din Sălaj vor avea un oaspete deosebit, în persoana episcopului românilor ortodocşi din Ungaria, Prea Sfinţitul părinte Siluan, succesor al episcopului Oradiei, PS Sofronie Drincec (cel care, o vreme, a fost şi arhiereul al ortodocşilor din judeţul nostru). Ierarhul va săvârşi Sfânta Liturghie alături de Prea Sfinţitul Petroniu Florea, episcopul Sălajului la Mănăstirea Sfânta Maria Rus, judeţul Sălaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »