Ei sunt infractorii sălăjeni căutaţi de poliţie

Flavia Pintea 2 aprilie 2013 12
Ei sunt infractorii sălăjeni căutaţi de poliţie

Zeci de infractori condamnaţi la închisoare ori pe numele cărora există mandate de arestare preventivă se află, la această dată, în listele cu urmăriţi ale poliţiştilor sălăjeni. Unii dintre aceştia au comis fapte extrem de grave: au ucis, au tâlhărit, au făcut trafic de carne vie, după care s-au ascuns de ochii autorităţilor pe la rude sau prin ţări străine. Pentru prinderea acestora, poliţiştii apelează şi la colegii lor de breaslă nu doar din alte judeţe, ci şi din străinătate.

Potrivit bilanţului de activitate al Inspectoratului de Poliţie Judeţean(IPJ) Sălaj, în cursul anului 2012 au fost date în urmărire 54 de persoane. Dintre acestea, potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Sălaj, 32 posedă mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, două au mandat de arestare preventivă, o persoană are pe numele său mandat de arestare european, emis de autorităţile ungare, iar 13 persoane sunt date în urmărire ca fiind dispărute. Prin activităţile desfăşurate au fost prinse ori s-a clarificat situaţia a 73 de persoane, în cursul anului trecut. Este vorba de 40 de persoane care au mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, patru persoane ce au pe numele lor emis mandat de arestare preventivă şi o persoană care a primit sentinţă penală de internare într-un centru de reeducare.
Un volum mare de muncă s-a desfăşurat şi pentru clarificarea situaţiei persoanelor reclamate ca fiind dispărute. Au fost înregistrate 28 de persoane ca fiind dispărute, 28 intrând în aceste evidenţe pe parcursul anului trecut. Opt dintre acestea au fost raportate şi date în urmărire de către inspectorate din alte judeţe. Pe de altă parte, au fost daţi în urmărire şi 11 minori care au plecat de acasă sau din centrele de plasament din judeţ, în mod voluntar, toate cazurile de acest gen fiind, însă, soluţionate.

Feţele infractorilor, afişate online

Inspectoratul General al Poliţiei Române publică online informaţiile şi fotografiile persoanelor date în urmărire naţională şi internaţională. Sunt afişate informaţii privind numele, adresa şi vârsta infractorilor, precum şi fapta pentru care au fost date în urmărire. Există mai multe rubrici privind faptele pentru care au fost daţi în urmărire, începând de la dezertor, evadat, mandat de arestare preventivă, mandat de executarea pedepsei cu închisoarea, sentinţă penală de internare în centru pentru minori, sentinţă penală de internare la neuropsihiatrie, urmărit internaţional căutat de alte state sau dispărut.
Pe această pagină de internet apar 54 de sălăjeni ca fiind daţi în urmărire. Dintre aceştia, 32 au pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru fapte, precum tâlhărie, înşelăciune, fals, şantaj, furt din autoturisme, viol, evaziune fiscală, infracţiuni la regimul circulaţiei sau alte fapte. Alte două persoane au emise pe numele lor mandate de arestare preventivă, iar o persoană are pe numele său mandat de arestare european, emis de autorităţile ungare.

A fugit din închisoare

Alin Pintea Rezmiveş, condamnat la închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor viol şi evadare, figurează de multă vreme în evidenţele poliţiştilor ca persoană urmărită. Acesta este un infractor de temut, condamnat la peste 10 ani în spatele gratiilor. Alin Pintea Rezmiveş executa o pedeapsă de 7 ani în Penitenciarul Arad, pentru săvârşirea infracţiunii de viol. A evadat din închisoare şi a violat o elevă de numai 13 ani.
A fost încarcerat în luna aprilie 2005, iar după evadare, în 13 februarie 2011, a fost arestat de autorităţile italiene, iar în data de 12 mai a aceluiaşi an a fost eliberat. În prezent, este dat în urmărire internaţională atât de autorităţile române, cât şi de cele italiene.

Au dispărut fără urmă

Sunt persoane de care familiile lor nu au mai auzit de câţiva ani şi au slabe speranţe să-i mai întâlnească vreodată. Printre cele mai vechi cazuri rămase nerezolvate până la această dată se regăseşte cel al zălăuanului Darabont Tibor Jeno, dat dispărut din 1 februarie 1990. Acesta avea numai 9 ani când, după orele petrecute la şcoală, a venit acasă, s-a schimbat cu alte haine, a mâncat şi, în jurul orei 13, a ieşit în faţa blocului la joacă, după care a dispărut. La data dispariţiei, copilul purta un fes verde tricotat, tricou marinăresc, bluza albastră de trening cu trei dungi albe pe umăr, pantaloni de uniformă şcolară, cizme negre din piele cu blană în exterior. Cazul său, potrivit reprezentanţilor IPJ Sălaj, a fost trecut, în anul 2010, conform dispoziţiilor legale, în evidenţa pasivă.
Poliţiştii solicită sprijinul cetăţenilor care deţin informaţii pentru identificarea şi prinderea infractorilor ori a persoanelor date dispărute, să anunţe organele competente ori să apeleze serviciul unic de urgenţe 112.

Mihaela Oprea&Flavia Pintea

Comentarii

comments

12 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Erika 2 aprilie 2013 at 10:36 - Reply

    Jozsi si Mircea , urmariti??ei au fost patronii de la Bingo,sunt niste oameni buni ,ne-au dat salariile la timp nu ca patronii din ziua de azi ,am fost respectate ca muncitoare,nu inteleg ce s-a intamplat ?

  2. Anonim 2 aprilie 2013 at 11:14 - Reply

    daca facem o constatare si anume ca cel putin 9 dintre ei sunt tigani , suntem realisti sau suntem rasisti ?

  3. Anonim 2 aprilie 2013 at 11:34 - Reply

    Lipseste Radu Capilnasiu

  4. nae l. 2 aprilie 2013 at 12:29 - Reply

    Radu Capalnasiu,vinovat in jaful padurilor primariei !!! Stan este mana lui de “lucru “

  5. Anca 3 aprilie 2013 at 09:07 - Reply

    TOTI CEI CARE VORBITI DE CAPALNASIU SUNTETI NISTE GUNOAIE

  6. Erika, vrei sa stii ce s-a intamplat?! 3 aprilie 2013 at 12:40 - Reply

    I-a bagat Magyar, care le tinea contabilitatea, ala de-i sef la Finante azi, in bucluc, dar el a scapat cu frate-su de-i procuror la Cluj

  7. Mircea 3 aprilie 2013 at 18:18 - Reply

    Erika draga cunostem, ce a făcut fiecare turnator

  8. Mircea 3 aprilie 2013 at 18:21 - Reply

    Scuze “cunoastem” când ma vad in poza am emoții

  9. Anonim 3 aprilie 2013 at 21:29 - Reply

    si primaru din garcei face casa la fiecare membru de familie

  10. Anonim 3 aprilie 2013 at 21:33 - Reply

    DA AVETI DREPTATE PE PRIMARUL DIN GARCEI NU AL VEDE NIMENI CA FACE CASA LA BAIAT LA SOTIE SI ANCA LA TREI COPI CARE SE VOR NASTE PE VITOR DACA SE VOR NASTE.PRIMARUL DIN GARCEI ESTE MAGHIAR NU E TIGAN DE ASTA NUL ANCHETEAZA NIMENI

  11. anonim 16 septembrie 2014 at 05:42 - Reply

    iozsi e in italia,stie toata lumea,omu a cistigat procesul de extradare,e liber,merge in toata lumea,doar in romania nu poate veni,dar ce sa faci in romania

  12. anonim 16 septembrie 2014 at 05:47 - Reply

    in anii aia eram angajat la bingo si miam luat o garsoniera cu ajutorul lui ioszi si mircea,de cind lucrez in italia 7 ani miam vinduto ca nu ma mai descurc,mie dor de salariile si ciubucurile alea,aia erau patroni,ii salut oriunde ar fi

Lasa un Raspuns »