Drepturile tale la locul de munca (II)

Magazin Salajean 6 decembrie 2007 0

In cazurile in care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 6 ore, salariatii au dreptul la pauza de masa si la alte pauze. Repausul pentru luarea mesei nu poate fi mai mic de 15 minute. Tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de o pauza de masa de cel putin 30 de minute, in cazul in care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 4 ore si jumatate. Salariatii au dreptul intre doua zile de munca la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive. Prin exceptie, in cazul muncii in schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore intre schimburi.

Repausul saptamanal se acorda in doua zile consecutive, de regula sambata si duminica. In cazul in care activitatea de la locul de munca, in zilele de sambata si duminica, nu poate fi intrerupta, prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate se vor stabili conditiile in care zilele de repaus saptamanal sa fie acordate si in alte zile ale saptamanii sau cumulat pe o perioada mai mare.

Sarbatorile legale

Zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt:

– 1 si 2 ianuarie;

– prima si a doua zi de Pasti;

– 1 mai;

– 1 decembrie;

– prima si a doua zi de Craciun;

– 2 zile pentru fiecare dintre cele doua sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.

In cazul in care, din motive justificate, nu se acorda zile libere, salariatii beneficiaza, pentru munca prestata in zilele de sarbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru.

Concedii

Concediu de odihna anual

Dreptul la concediu de odihna anual platit este garantat tuturor salariatilor si nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitari. Orice conventie prin care se renunta total sau in parte la dreptul la concediul de odihna este interzisa. Durata minima a concediului de odihna anual este de 21 de zile lucratoare.

Salariatii care lucreaza in conditii grele, periculoase sau vatamatoare, alte persoane cu handicap si tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de 3 zile lucratoare, nevazatorii de 6 zile. Indemnizatia de concediu si, dupa caz, prima de vacanta se platesc inainte de plecarea in concediu.

Concediu de formare profesionala

Salariatii au dreptul sa beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesionala care se pot acorda cu sau fara plata. In cazul in care in cursul unui an calendaristic, pentru salariatii in varsta de pana la 25 de ani, si, respectiv, in cursul a 2 ani calendaristici consecutivi, pentru salariatii in varsta de peste 25 de ani, nu a fost asigurata participarea la o formare profesionala pe cheltuiala angajatorului, salariatul in cauza are dreptul la un concediu pentru formare profesionala, platit de angajator, de pana la 10 zile lucratoare.

Durata concediului pentru formare profesionala nu poate fi dedusa din durata concediului de odihna anual si este asimilata unei perioade de munca efectiva in ceea ce priveste drepturile cuvenite salariatului, altele decat salariul.

Zile libere platite

Salariatii au dreptul la zile libere platite pentru evenimente deosebite in familie, sau pentru alte situatii, dupa cum urmeaza:

– casatoria salariatului – 5 zile;

– casatoria unui copil – 2 zile;

– nasterea unui copil – 2 zile;

– decesul sotului, copilului, parintilor, socrilor – 3 zile;

– decesul bunicilor, fratilor, surorilor – 1 zi;

– donatorii de sange – conform legii;

– la schimbarea locului de munca in cadrul aceleiasi unitati, cu mutarea domiciliului in alta localitate – 5 zile.

Salariatii au dreptul la 30 de zile concediu fara plata, acordat o singura data, pentru pregatirea si sustinerea lucrarii de diploma in invatamantul superior, seral si fara frecventa.

Pentru rezolvarea unor situatii personale, salariatii au dreptul la concedii fara plata.

Asiguratii sistemului public de asigurari sociale au dreptul (in afara de pensie) la:

a) concediu si indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca, cauzata de boli obisnuite sau de accidente in afara muncii, boli profesionale si accidente de munca;

b) prestatii pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca;

c) concediu si indemnizatie pentru maternitate.

– Asiguratele au dreptul, pe o perioada de 126 de zile calendaristice, la concediul pentru sarcina si lauzie, perioada in care beneficiaza de indemnizatie de maternitate.

– De aceleasi drepturi beneficiaza si femeile care au incetat plata contributiei de asigurari sociale, dar care nasc in termen de 9 luni de la data pierderii calitatii de asigurat.

– Concediul pentru sarcina se acorda pe o perioada de 63 de zile inainte de nastere, iar concediul pentru lauzie pe o perioada de 63 de zile dupa nastere.

– Concediile pentru sarcina si lauzie se compenseaza intre ele, in functie de recomandarea medicului si de optiunea persoanei beneficiare.

– Persoanele cu handicap asigurate beneficiaza, la cerere, de concediu pentru sarcina, incepand cu luna a 6-a de sarcina.

– In cazul in care copilul se naste mort sau moare in perioada concediului de lauzie, indemnizatia de maternitate se acorda pe toata durata acestuia.

d) concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului;

– concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani si, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani, oricand pana la implinirea de catre copil a acestor varste, numai dupa efectuarea a cel putin 42 de zile din concediul de lauzie.

e) concediu si indemnizatie pentru ingrijirea copilului bolnav;

– concediu si indemnizatie pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani, iar in cazul copilului cu handicap, pentru afectiunile intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani

f) ajutor de deces.

In afara concediului legal platit pentru ingrijirea copiilor in varsta de pana la doi ani, salariata mama poate beneficia de inca un an concediu fara plata. Pe perioada in care salariata se afla in concediul respectiv nu i se va putea desface contractul de munca, iar in postul sau nu vor putea fi angajate alte persoane, decat cu contract de munca pe durata determinata.

Sursa: www.cartel-alfa.ro

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »