Doua premii pentru elevii salajeni la concursul national Mesajul meu antidrog

Magazin Salajean 12 octombrie 2011 0

Doua premii pentru elevii salajeni la concursul national  Mesajul meu antidrog

Elevii salajeni s-au prezentat remarcabil la cea de-a opta editie a concursului national Mesajul meu antidrog organizat de Agentia Nationala Antidrog. Obiectivul general al competitiei este dat prin numele concursului si se refera la constientizarea si implicarea intregii populatii, in special a copiilor si tinerilor, in programe de prevenire a consumului de droguri, in scopul intaririi influentei factorilor de protectie si al reducerii factorilor de risc. Reprezentantul Centrului de Evaluare, Prevenire si Consiliere Antidrog Salaj, Valer Merce, a descris acest concurs drept un exemplu de bune practici in domeniul cooperarii cu institutiile reprezentantive din mediul scolar.

Tema din acest an a fost Coloreaza-ti viata altfel… fara droguri si a avut urmatoarele sectiuni: pagina web, film de scurt metraj, fotografie digitala, sloganuri pentru campanii antidrog, sport, pictura – desen si proiecte de petrecere a timpului liber, incercand sa ofere adolescentilor posibilitatea de a contribui la lansarea unor mesaje pozitive in favoarea unei vieti sanatoase, fara droguri.

La editia actuala, judetul Salaj a avut mai multi premianti. Astfel, un grup format din trei elevi de la Grupul Scolar Octavian Goga din Jibou, respectiv Vlad Cristian Crecan, Major Zsolt si Szekely Zoltan Norbert, coordonati de catre Viorel Faina, consilier scolar, a castigat locul I la sectiunea fotografie digitala (liceu). Un alt premiu a fost obtinut de un elev al Grupului Scolar Mihai Viteazul din Zalau. Emanuel Farca, sub coordonarea profesorului Mariana Driha, a obtinut locul al III-lea la sectiunea pagina web. Cei patru elevi salajeni vor fi premiati in cadrul unei festivitati organizate la sediul Agentiei Nationale Antidrog din Bucuresti, la sfarsitul acestei luni.

Potrivit sursei mentionate anterior, inca de la prima editie la care au participat elevi din judetul Salaj, respectiv din anul 2006, acestia s-au dovedit extrem de talentati, an de an castigand premii importante la nivel national.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »