Doi din trei absolvenţi participanţi la Bursă, selectaţi pentru angajare

Aproximativ 150 de persoane, majoritatea tineri absolvenţi, au participat, vineri, la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi organizată în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj.

Cei 33 de angajatori participanţi au pus la bătaie 239 de locuri de muncă, din care doar a zecea parte a fost destinată persoanelor cu studii superioare.

Potrivit reprezentanţilor AJOFM Sălaj, 80 de persoane din totalul celor aflate în căutarea unui loc de muncă au fost selectate de către angajatori în vederea încadrării.

Oferta destinată absolvenţilor de studii medii a cuprins posturi de confecţioner îmbrăcăminte, spălător auto, baby-sitter, macaragiu, vânzător, sudor, confecţioner îmbrăcare volane din piele, precum şi muncitori necalificaţi. Pentru tinerii cu facultate au fost joburi de inginer în diferite ramuri de activitate, economist, consilier asigurări şi jurist.

Leave a Comment