Doar trei din zece salajeni examinati ajung in posesia permisului de conducere

Magazin Salajean 9 iulie 2008 0

Doar trei din zece salajeni examinati ajung in posesia permisului de conducere

In primul semestru al anului in curs, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) din cadrul Institutiei Prefectului Judetului Salaj a emis aproximativ 8.000 de permise de conducere, din care 74 la suta au fost preschimbate la solicitarea titularilor. In aceeasi perioada, angajatii din cadrul SPCRPCIV Salaj au solutionat cererile inaintate de peste 4.900 de salajeni, prin care se solicita emiterea certificatului de inmatriculare, au efectuat 1.700 de radieri din circulatie si au emis aproape 3.500 de autorizatii provizorii de circulatie. De asemenea, in perioada ianuarie – iunie, au fost inregistrate 10.431 de cereri privind programarea in vederea sustinerii examenului pentru obtinerea permisului de conducere, cele mai multe solicitari fiind inregistrate in lunile martie si aprilie, cand s-au inregistrat aproximativ 40 la suta din totalul solicitarilor privind sustinerea acestui exemen.

Din totalul celor inscrisi, in primul semestru, in vederea sustinerii examenului pentru obtinerea permisului de conducere, aproximativ 28 la suta au fost declarati admisi si au obtinut carnetul de conducere. Majoritatea salajenilor care au fost respinsi nu au trecut de proba scrisa, iar alte cateva sute nu au promovat proba practica, insa, au fost si cateva sute de salajeni declarati respinsi deoarece nu s-au prezentat la examene.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »