Doar două posturi libere pentru absolvenţii de studii superioare

Mihaela Oprea 14 februarie 2013 0
Doar două posturi libere pentru absolvenţii de studii superioare

Doar două dintre cele 69 de posturi scoase la concurs prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj sunt pentru absolvenţii de studii superioare. Angajatorii solicită pentru majoritatea joburilor personal calificat, doar câteva locuri fiind publicate pentru muncitorii necalificaţi.
Potrivit unui comunicat de presă remis de AJOFM Sălaj, cele mai multe posturi, respectiv 56 sunt în industria confecţiilor. Sunt disponibile 31 de posturi de croitor, 14 locuri de confecţioneri asamblor articole din textile, două posturi de muncitori necalificaţi şi câte un post de maistru în industria textilă, de controlor calitate şi de tapiţer. Toate aceste posturi sunt pentru oraşele Zalău şi Jibou.
Patru posturi în industria lemnului, dintre care unul de tapiţer şi trei de tâmplar universal, sunt puse la bătaie de o firmă din Panic. Candidaţii trebuie să aibă calificare şi cel puţin un an vechime în domeniu.
Doar două joburi au fost publicate la rubrica industrie alimentară. Este vacant un post de control acces poartă, pentru un candidat calificat şi cu trei ani vechime în domeniu, precum şi un post de ospătar.
În servicii sunt disponibile şapte posturi, între care se regăsesc şi posturile pentru absolvenţii de studii superioare, fiind vorba de două posturi de amanetar la o firmă din Zalău. Celelalte posturi sunt de agent transport, pentru o firmă din Cluj, de zidar roşar tencuitor, muncitor necalificat în demolări clădiri, căptuşeli şi zidărie, un muncitor necalificat în agricultură, un bucătar, mecanic auto şi de tâmplar universal.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »