Distribuirea laptelui praf revine la normal

Magazin Salajean 11 iulie 2007 0

Bebelusii salajenilor vor primi, incepand de luna urmatoare, cate sapte cutii cu lapte praf si nu mai putine, cum s-a intamplat in iunie si in luna in curs. Distribuirea surogatului matern va reveni la termenii normali dat fiind ca Ministerul Sanatatii a demarat, in sfarsit, licitatia pentru achizitionarea produsului respectiv. Purtatorul de cuvant al Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Salaj, Mihai Cheseli, ne-a declarat ca licitatia este in derulare. Dupa ce va fi incheiata, Ministerul Sanatatii va repartiza bugetul fiecarui judet in parte, iar ASP Salaj, ca, de altfel, si restul ASP-urilor din tara, va putea incheia contract cu firma care a castigat licitatia.

Potrivit purtatorului de cuvant, intregul proces va fi finalizat astfel incat, incepand de luna viitoare, copiii sa primeasca lapte praf din cantitatea nou achizitionata. Luna trecuta s-au alocat cate cinci cutii, iar in iulie se dau cate cinci, sase/copil. Din august, se vor aloca cate sapte cutii pentru fiecare copil cu varsta cuprinsa intre 0-6 luni, iar pentru cei care au intre sase luni si un an, se vor distribui gratuit cate noua cutii, ne-a spus Mihai Cheseli, precizand ca numarul de cutii pe care le va primi un copil va fi hatarat de medicul de familie.

Cutiile cu lapte praf sunt distribuite de ASP Salaj prin intermediul primariilor din judet, pe baza actelor de identitate a parintilor si ale retetelor eliberate de medicii de familie. La alocarea de surogat matern acestia tin cont de un set strict de criterii, astfel ca beneficiaza de lapte praf doar sugarii ale caror mame au contraindicatii la alaptare (mame cu boli precum PBC, diabet zaharat, HIV, tratamente cu citostatice, insuficienta renala sau cardiaca). De asemenea, se incadreaza in criterii copiii adoptati, cei aflati in plasament, cei carora le-a decedat mama, dar si cei sanatosi, dar la care s-a constatat o crestere nesatisfacatoare (sub limita inferioara normala varstei), ca urmare a absentei sau insuficientei laptelui matern.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »