Directia Agricola risca sa ramana cu jumatate din angajati

Magazin Salajean 4 august 2010 0

Directia Agricola risca sa ramana cu jumatate din angajati

Treizeci de angajati din cei 51 pe care ii are Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Salaj vor fi disponibilizati, conform noului normativ de personal, printre cei care urmeaza sa isi piarda postul numarandu-se si cinci directori adjuncti. Aceasta institutie este cea mai afectata de restructurari, dintre deconcentratele salajene.

Directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Salaj, Ioan Bujita, ne-a declarat ca, in prezent, institutia are un director executiv, cinci posturi de directori adjuncti pentru fiecare departament si un sef de serviciu, din toti urmand sa ramana in posturi doar directorul executiv si un sef Serviciu. In prezent, DADR Salaj are 51 de angajati si, potrivit noului normativ de personal, trebuie sa ramanem doar cu 21. Suntem nevoiti sa renuntam la 30 de oameni, printre care si cinci directori adjuncti, a declarat Ioan Bujita.

Potrivit sursei citate, si la Unitatea Fitosanitara Salaj vor trebui facute disponibilizari, din cei 15 angajati urmand sa ramana doar sapte.

In cadrul unei sedinte desfasurate in aceasta saptamana, conducerea institutiei a anuntat intregul personal referitor la masurile de restructurare care vor trebui puse in aplicare, dar pentru ca efectele sa fie cat mai mici, se incearca gasirea unor solutii de compromis. Un exemplu in acest sens il constituie cei sase angajati care au mai putin de un an pana la intrarea in pensie si la care s-ar putea renunta la acest val obligatoriu de reduceri de personal.

Directorul DADR Salaj a spus ca in toate situatiile, se va urma procedura legala, celor disponibilizati urmand sa li se acorde un preaviz legal, iar cei care raman in functie vor fi selectati pe baza de concurs. Aceasta institutie este cea mai afectata, la nivel de judet, de restructurarile ce trebuie facute, conform deciziei autoritatilor centrale.

Directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Salaj, Constantin Sarca, ne-a declarat ca, daca vor fi disponibilizati atat de multi oameni dupa cum se estimeaza in prezent, DADR Salaj va trebui sa notifice in scris AJOFM, intrucat va fi vorba de o disponibilizare colectiva.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »